Ilie Bărbulescu

Ilie Bărbulescu s-a născut pe 24 iunie 1957, în Piteşti.

Porecla de Balamuc şi-a primit-o, aşa cum se întâmplă de multe ori în viaţă, dintr-o pură întâmplare şi fără prea mare legătură cu el. Ilie Bărbulescu venea de la Şcoala Nr. 9, iar de aici şi până la analogia cu „Spitalul 9”, cunoscut generic drept locul în care se tratează afecţiunile psihice, a fost doar un pas. Despre el, Ilie Bărbulescu obişnuia să povestească nu că ar fi „nebun” pe teren, ci că îşi respecta adversarii.

Venit la Steaua de la Ploiești, și nu de la Pitești, așa cum s-ar crede, la FC Argeș jucând cea mai mare parte a carierei, între 1974-1982 și în sezonul 1987-1988, va fi folosit atât de Halgian, cât și de Ienei, la început, ca mijlocaș de acoperire sau fundaș dreapta și dă randament. Abia după ce nea Imi se decide să îl folosească pe Iovan pe această bandă, Bărbulescu trece pe cealaltă parte a terenului, unde câștigă concurența cu Eduard.

Posesor al unui șut năprasnic, Bărbulescu a plecat rapid de la Steaua, după numai 77 meciuri și trei goluri, întorcându-se la Ploiești.

Totuși, în cele trei sezoane petrecute la Steaua, între 1984 și 1987, câștigă 7 trofee, printre care Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei.
În campania europeană încununată cu triumful din 1986, Bărbulescu a evoluat în 9 din cele 9 partide disputate de „militari”.

Fundașul stânga a strâns și 5 selecții în prima reprezentativă a României.

A decedat pe 1 februarie 2020.

#spiritdeluptă