Ilie Bărbulescu, stelele nu mor niciodată!

Ilie Bărbulescu, cunoscut drept omul care s-a repezit să sărute direct trofeul Cupei Campionilor Europeni, ajungând să îl atingă înaintea lui Tudorel Stoica, căpitanul de drept, dar suspendat pentru acel meci, sau Iovan, căpitanul din teren, avea să declare, după partidă: „păi ce, m-am dus la Sevilla ca să-l pup pe Duckadam?”

Porecla de Balamuc şi-a primit-o, aşa cum se întâmplă de multe ori în viaţă, dintr-o pură întâmplare şi fără prea mare legătură cu el. Ilie Bărbulescu venea de la Şcoala Nr. 9, iar de aici şi până la analogia cu „Spitalul 9”, cunoscut generic drept locul în care se tratează afecţiunile psihice, a fost doar un pas. Despre el, Ilie Bărbulescu obişnuia să povestească nu că ar fi „nebun” pe teren, ci că îşi respecta adversarii.

Venit la Steaua de la Ploiești, și nu de la Pitești, așa cum s-ar crede, la FC Argeș jucând cea mai mare parte a carierei, între 1974-1982 și în sezonul 1987-1988, va fi folosit atât de Halgian, cât și de Ienei, la început, ca mijlocaș de acoperire sau fundaș dreapta și dă randament. Abia după ce nea Imi se decide să îl folosească pe Iovan pe această bandă, Bărbulescu trece pe cealaltă parte a terenului, unde câștigă concurența cu Eduard.

Posesor al unui șut năprasnic, Bărbulescu a plecat rapid de la Steaua, după numai 77 meciuri și trei goluri, întorcându-se la Ploiești.

Bărbulescu marchează, din afara careului, golul 2 al Stelei, în victoria 4-1 cu Honved

Totuși, în cele trei sezoane petrecute la Steaua, între 1984 și 1987, câștigă 7 trofee, printre care Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei.
În campania europeană încununată cu triumful din 1986, Bărbulescu a evoluat în 9 din cele 9 partide disputate de „militari”.

Fundașul stânga a strâns și 5 selecții în prima reprezentativă a României.

Audio: Adrian Soare – Radio România Actualități

Titluri câștigate:

Câștigător al Cupei Campionilor Europeni: 1986
Câștigător al Supercupei Europei: 1987
Finalist al Cupei Intercontinentale: 1986
Campion al Diviziei A: 1979 (cu FC Argeş), 1985, 1986, 1987
Cupa României: 1985, 1987

Într-un interviu pentru gsp.ro, Bărbulescu declara: „Când eram eu mic, erau în vogă Costică Olteanu, Redy Jercan, Dobrin, Dumnezeu să-i ierte pe ultimii. Aveai idoli! Nu unul singur, deși Dobrin era unul singur. Și cel mai bun. Mai scoteai și câte un Bărbulescu, un Moiceanu, un Radu II, un „Telu” Stancu. Eu m-am dus la 12 ani la fotbal. Erau „școlarele”, campionate între instituții de învățământ. După preliminarii, rămâneau grupele, unde erau cele mai reprezentative echipe. Ele deschideau câte o finală. Așa am ajuns eu cu Școala Generală numărul 9. M-a vazut Nea Lenci, Leonte Ianovschi, la un meci, a venit la mine și mi-a zis: ‘Copile, mâine vii cu două poze și certificatul de așterne, că nici buletin nu aveam.
Am plecat de la FC Argeș la FC Scornicești din cauza instabilității financiare de la Argeș. La Scornicești, erau rudele lui Ceaușescu, Lica, Emil și Gheorghiță. Toți Barbulescu, exact ca mine! Am avut probleme și după Revoluție, îți dai seama atunci. Unde mai pui că, după ce am ajuns la Steaua, șeful Poliției Capitalei era tot un Bărbulescu, Marin! Când povesteam prin vestiar și venea vorba de el, o țineam „unchiu” în sus, „unchiu” în jos!

Nea Ion Alecsandrescu se ducea la Cluj, parcă după Muzsnay, și m-am întâlnit cu el la aeroport. Eu eram naș, aveam nuntă pe Dorobanți! „Sfinxul” îmi zisese de mult, ‘Ilie, vezi că vii la Steaua! Ți-am oprit cușeta, ți-am oprit chiuveta!’ Plus că deja venise „Armeanu” de Halagian la mine acasă, discutasem. Le-am promis că semnez, dar totul dupa nuntă. Ei au aflat unde se ține și au schimbat toata „garda”, de la portar la responsabilii cu sala. Când am întrebat ce am de plată, mi-au spus toți: ‘Nimic, e achitat’!”

Născut pe 24 iunie 1957, la Piteşti, fostul fundaş al Stelei a decedat pe 1 februarie 2020.