STEAUA a pierdut la SCM Politehnica, scor 34-29

SCM Poli Timișoara s-a impus joi, pe teren propriu, cu scorul de 34-29 în fața Stelei. Un început slab de joc al adversarului a făcut ca gruparea alb-violetă să își construiască un avans confortabil, care nu a mai putut fi răsturnat, chiar dacă diferența de 5 goluri este doar rezultatului jocului din ultimele minute ale partidei.

Din debutul meciului, Poli a marcat când a avut ocazia, iar steliștiilor le-a fost mai greu apoi să își revină. Totuși, elevii lui Sandu Iacob au avut momente în care au recuperat mingea pe greșelile gazdelor și au înscris rapid pe contraatac, ceea ce, deși Timișoara a avut la un moment dat 9-5, i-a ținut pe oaspeți în meci. După 25 de minute de joc, Javier Humet a marcat pentru 15-14, dar Steaua a ratat șansa egalării, iar la pauză s-a intrat cu 17-15.

Steliștii au sperat în revenire. De trei ori în repriza a doua au reușit să se apropie la un singur gol. Totuși, în momentele-cheie, când era posibilă egalarea, oaspeții fie greșeau, fie Poli se apăra foarte bine. De altfel, toată repriza a doua, cei în alb-violet au avut un sprijin important în poartă, unde Cristian Tcaciuc s-a descurcat foarte bine. După minutul 53, când scorul a fost de 28-27, cei de la Steaua nu au mai reușit să le pună poliștilor probleme majore în joc, și astfel, gazdele au dominat clar finalul partidei.

Cele mai multe goluri pentru STEAUA le-a marcat Florea, cu 6 goluri, urmat de Mihalcea, Burlacu și Humet, fiecare cu câte 4, Grbic, cu 3 goluri, Krsto Milosevic, Valadao și Aslanin, fiecare cu câte 2 goluri și Johannson, cu 1 gol.

Despre jocul Stelei, Sandu Iacob a precizat că erorile din debutul partidei au fost fatale formației sale. ”Am pierdut de la început. Prima posesie pe care am avut-o am risipit-o pe o greșeală tehnică individuală. Practic, moralul mi-a fost zdruncinat din primele secunde. Am încercat să revenim, dar la fel, au fost mult prea multe greșeli tehnice pe faza neforțată, de atac. Apărarea noastră nu a funcționat pentru că am fost defensivi și aruncătorii lor principali au tras fără să fie contrați. Practic, le-am ușurat munca. Cu alte gânduri am venit și cu alt gen de abordare în pregătirea meciului. Dar, în momentul în care a intervenit stresul, lucrurile s-au schimbat și blocajul mental a fost suficient de mare încât să nu găsim soluțiile. Deciziile pe care le-am luat au fost în favoarea adversarului, pe care îl felicităm pentru victorie, au fost mult mai pragmatici și au profitat de fiecare inexactitatea a noastră”, a declarat antrenorul Stelei.

Pentru Steaua, a venit vacanța. Poli mai joacă duminică de la ora 12 pe terenul lui Magnum Botoșani, în sferturile Cupei României.

Sursa: prosport
Foto: Virgil Simonescu