Sportul se reia, treptat, dupã 15 mai

Ionuț Stroe, ministrul Sportului, a susținut în urmă cu scurt timp o conferință de presă, în care a vobit despre reluarea activității sportive și a competițiilor după încetarea stării de urgență.
👟 sportul se redeschide treptat după 15 mai.
„Încercăm să redeschidem sportul în condiții de maximă siguranță pentru toți. Dorim să redeschidem cât mai multe discipline sportive. O vom face, dar gradual, cu maximă precauție. Am studiat modele similare din Uniunea Europeană și vă pot asigura că totul e calculat, anticipat, pentru că nu-mi plac lucrurile făcute la mica înțelegere.
Ne dorim să avem un echilibru. Am pregătit împreună cu Minsiterul Sănătății cadrul în care se va practica sport după 15 mai. Acest cadru va fi actualizat din două în două săptămâni. Vom crea la MTS un grup din profesioniști din domeniul sportului pentru a face aceste actualizări și pentru a găsi soluții. Sperăm ca evoluția epidemiei să fie pozitivă și, progresiv, să repornim toate disciplinele sportive.
Din data de 15 mai, se vor relua o serie întreagă de sporturi, care se vor desfășura individual și în aer liber. Vorbesc de sporturile organizate și de sporturile care se pot practica în mod individual: aeronautica, alpinismul, atletismul (probele de alergare, de aruncarea ciocanului, suliței), automobilismul, caiacul, canotajul, ciclismul, echitația, golful, kartingul, moticiclismul, tenisul (proba de simplu), tir cu arcul, tirc sportiv, bărci cu bele și pregătirea fizică generală. În cazul în care aceste discipline sunt practicate în aer liber, dar în interiorul unor baze sportive, organizatorii trebuie să adopte unele măsuri pentru protejarea sportivilor”

✔️ Bazele trebuie să fie împrejmuite.
✔️ Trebuie să se facă un triaj epidemiologic.
✔️ Trebuie măsurată temperatura. Sportivii trebuie trecuți într-un tabel nominal.
✔️ Accesul trebuie să fie permis doar în funcție de capacitatea bazei pentru a evita aglomerația.
✔️ Nu va fi permis accesul public, nu se pot folosi dușurile, sauna. Acestea vor fi închise
✔️ Orice fel de activitate sportivă trebuie să fie precedată de un procedură de autoevaluare.
✔️ Deplasarea la băzile sportive trebuie să se facă respectând măsurile impuse de autorități.
✔️ Se va permite practicarea activităților sportive doar pe terenuri în aer liber
✔️ Pe parcursul antrenamentelor, trebuie să fie păstrată o distanță de siguranță față de celelalte persoane.


Sportivii au primit reguli clare pe care trebuie să le urmeze și după antrenament:

1️⃣ Echipamentele sportive trebuie dezinfectate cu atenție după fiecare folosire.

2️⃣ Îmbrăcămintea folosită în timpul antrenamentului trebuie pusă direct într-o sacoșă închisă ermetic,urmând ca după aceea să fie spălată la o temperatură de peste 80 de grade Celsius.

3️⃣ Tratamentul de refacere (fizioterapie, kinetoterapie) trebuie făcut cu respectarea precauțiilor: este de preferat să fie făcut doar de persoanele care au absolută nevoie. În orice moment, în afara personalului medical esențial, în zona de fizioterapie / kinetoterapie trebuie să fie prezentă o singură persoană. Personalul medical trebuie să fie dotat cu echipament de protecție personală.


🎾 „Proba de simplu a tenisului va avea câteva chestiuni clare. Pe un teren de tenis, e permis accesul a cel mult trei participanți. Nu e permis accesul copiilor de mingi, nici schimbarea terenului. Jucătorii vor trebui să-și marcheze propriile mingi și să le folosească doar pe acesteea la serviciu. Toate echipamentele sportive trebuiesc dezinfectate, echipamentul trebuie pus în pungi speciale”.

🏋️„Sporturile în grup, de contact sau în sală prezintă un risc epidemiologic ridicat. Ele au și prezintă în acest moment un risc major de îmbolnăvire.
Dacă un club își asumă regimul de cantonament în izolare, atunci poate să facă asta. Dacă nu, reevaluăm din două în două săptămâni și în curând sper să avem posibilitatea să facem acest lucru.
Deocamdată, se vor putea desfășura doar antrenamente. În cazul în care parcurgem cu bine această perioadă și vom evita focare, vom trece și la faza de competiții. În privința spectatorilor, va trebui să ne mulțumim cu competițiile văzute la televizor”.

Sursa: gsp.ro, prosport
#spiritdeluptă