Să fii stelist

Ce înseamnă a fi STELIST?

E o întrebare al cărei răspuns, oricât de complex ar fi, nu va putea niciodată să reproducă sau să exprime în profunzime valoarea ori dimensiunea reală a acestui cuvânt, deoarece nu s-au inventat încă superlative pentru el.

La prima vedere, pentru cei mai puțin familiarizați cu fenomenul, stelistul e un simplu fan al echipei STEAUA. Probabil la fel gândeam şi eu despre tata în copilărie. Pe la vreo 6-7 ani, începusem să urmăresc alături de el primele meciuri de fotbal. În ordine cronologică, din ce mi-a rămas în memorie, au fost succesul Danemarcei la EURO ’92, apoi memorabila campanie de calificare a Naționalei noastre la Mondialul din America şi, ulterior, celebrele nopți magice de la acel turneu final. Nu cred că e greu de ghicit că primul meci după care am plâns a fost sfertul de finală cu Suedia. Şi sunt convins că mulți microbişti români au făcut acelaşi lucru, indiferent de vârstă.

10 iulie 1994 este data la care România a fost la cîteva minute de o performanţă istorică: prezenţa în semifinalele Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii.

Cu timpul, însă, aveam să constat că pasiunea mea pentru fotbal nu se rezuma doar la meciurile echipei naționale, ci şi la cele ale echipei al cărei nume avea o rezonanță aparte: STEAUA BUCUREŞTI! Să fiu sincer, nu ştiu dacă m-am născut cu acest „drog” (am venit pe lume cu 3 săptămâni şi 3 zile înainte de finala de la Sevilla) sau dacă el mi-a fost inoculat ulterior, martor fiind la trăirile tatălui meu ori de câte ori juca echipa cu cele mai frumoase culori şi cei mai fanatici suporteri, aşa cum o percepeam eu în acele vremuri.

Mulți dintre jucători îmi erau deja familiari de la meciurile „tricolorilor”, iar stilul de joc al echipei era de-a dreptul încântător, astfel că nu a fost greu deloc să mă îndrăgostesc iremediabil de STEAUA lui Lăcătuş!

La şcoală, mergeam mai mereu cu un ziar de sport ascuns prin ghiozdan şi dezbăteam cu colegii mei stelişti, dinamovişti sau rapidişti fiecare meci al favoriților noştri!

STEAUA – DINAMO 4-1 19.08.2000

Din păcate, pe la sfârşitul anilor ’90 am simțit că spiritul de luptă al simbolului echipei începea să se vadă tot mai puțin în atitudinea celor nou-veniți în lot, iar rezultatele au fost pe măsură. Trofeele interne şi performanțele europene au dispărut aproape complet, însă jocul în sine era chiar mai îngrijorător. Ce a urmat, ştim cu toții: o turmă de oi i-a luat fraudulos locul Stelei în prima ligă, iar noi am fost mințiți frumos de către un cioban cu 4 clase cum că el era marele salvator al clubului. Eu unul mărturisesc că abia prin anul 2017, foarte târziu aşadar, am aflat adevărul şi am înțeles de ce steliştii adevărați nu se mai prezentau la meciuri şi de ce eu unul nu mai regăseam de ceva timp, precum odinioară, acea bucurie de a urmări fiecare meci al favoriților ca pe o finală de Champions League, indiferent că era în campionat sau în Cupă!

Ei bine, după reînființarea echipei de fotbal şi înscrierea ei în Liga a 4-a, sunt din nou fericit şi mă simt bine! Spre deosebire de acei aşa-zişi fani stelişti care susțin clona infectă din Liga 1, arătând clar ca nişte simpli suporteri de rezultat şi ca o veritabilă turmă de oi, eu am reuşit, în aceşti 2 ani şi jumătate, dincolo de procesele câştigate în instanță de bravul nostru jurist, colonelul Florin Talpan, să înțeleg unde e adevăratul spirit al Stelei, şi anume în Ghencea!

Iar dacă nu locuiam la sute de kilometri depărtare, cu siguranță eram mereu prezent! E suficient să mergi la un meci acolo şi să stai printre ultraşii de la Peluza SUD, să cânți chiar şi pe vreme crâncenă alături de ei, pentru a înțelege că a fi STELIST e o stare de spirit, un mod de viață şi un sentiment practic imposibil de descris în cuvinte! Pentru mine personal, STEAUA e o religie, iar Ghencea e templul în care noi o slujim!

FORZA STEAUA, ÎNTOTDEAUNA SUPERIORI!!!

ALEXANDRU – unul dintre cei mulți.