Să creştem copiii cu valori sănătoase

În atenția: Federația Română de Fotbal, Liga Profesionista de Fotbal LPF, AMF Bucuresti, Ministerul Tineretului și Sportului și a oricărei insituții și oricărui om, care ar putea schimba ceva.
Cel mai recent meci dintre STEAUA și Dinamo, de la juniori, ne-a lăsat un gust amar. Fără a fi vorba de jocul propriu-zis, modul în care au înțeles și tratat adulții implicați (fără să fie cazul, am putea adăuga), ne-a uluit în mod negativ.

Concret, din păcate, am asistat la un comportament total nepotrivit din partea părinților copiilor legitimați la cele două echipe: limbaj violent, prelungit chiar și în gesturi și acțiuni pe măsură – practic, un mediu deloc în regulă pentru copii și o presiune la care n-ar trebui să fie supuși. Rolul lor ar trebui să rămână de dezvoltare și modelare a caracterului, nicidecum să se ferească de sticle pe teren (așa cum s-a întâmplat la meciul amintit) sau să fie jigniți de părinții prezenți, în scopul utopic de a obține performanță.
Chiar dacă am trecut câteva decenii printr-un regim politic care ne-a deformat, amintim că performanța nu se obține cu bătaie, îndeosebi în rândul unor oameni care abia acum se formează pentru viață. De voi depinde dacă-i formați drept oameni întregi sau schilodiți mental de abuzurile voastre.

Tendința aceasta, o spunem sincer, ne-a șocat. Și dacă noi zicem asta, care am văzut multe, tare multe, ei bine, e un semnal de alarmă. În prea multe sporturi de copii, de prea mult timp, părinții spectatori au deprins o atitudine vulgară, jignitoare și toxică pentru cei mici, iar faptul că nicio instituție nu reacționează o face practic complice. De fiecare dată, se închid ochii la aceste comportamente, fapt ce nu face decât să le încurajeze și, data următoare, să fie și mai scelerate.

Astfel, facem un apel la sancțiuni drastice pentru acei spectatori (teoretic) adulți de la meciurile copiilor, care frizează civilizația și care practică, de mult prea mult timp, un comportament de circ la aceste partide.
Federația Română de Fotbal, Liga Profesionista de Fotbal LPF, AMF Bucuresti, Ministerul Tineretului și Sportului – ați putea fi cei care iau atitudine și condamnă violența sau, prin lipsa luării de poziție, niște complici la aceste metehne dăunătoare.

Ce alegeți?