Daniel Opriţa, 47 meciuri fără înfrângere în campionat

După 5 etape, Steaua se află pe primul loc în clasamentul Ligii 2, peste alte echipe care au mulți jucători cu experiență la acest nivel.

Iar asta se întâmplă chiar dacă Steaua nu are drept de promovare (cc: CSA Steaua București), iar bugetul pentru transferuri a fost, practic, inexistent.

Totuși, această clasare nu trebuie să ne mire, pentru că la cârma echipei se află Daniel Opriţa, care s-a dovedit a fi cea mai potrivită alegere pentru acest post.
De când a venit la echipa noastră, Opriţa este neînvins în toate cele 47 meciuri de campionat (6 la baraj), cu un bilanț de 43 victorii și doar 4 meciuri încheiate la egalitate.
Ba, mai mult, în sezonul 2019-2020, Steaua a înregistrat numai victorii și a avut un golaveraj de 156-5 în campionat.

În acești doi ani, Daniel Opriţa și staff-ul său au reușit două promovări succesive, cu victorii fără emoții în cele 6 meciuri de baraj, promovări venite în ciuda tuturor anti-steliștilor, dar și a pandemiei.

Suntem abia la început de campionat, vor fi partide din ce în ce mai grele, dar avem încredere că Daniel Opriţa & echipa vor ţinti doar primele locuri din clasament.