Națiunea Stelistă te cheamă la luptă!
Am început să țintim sus, prin programul Națiunea Stelistă, acum patru luni. De atunci, am trecut de 700 membri și am strâns 220.297 de lei. O sumă uriașă! Dar încă departe de țelul nostru. Obiectivul e unul măreț, însă noi știm că e posibil!
Dacă nu ai făcut-o deja, intră să vezi pachetele noastre: sunt pentru toate buzunarele și vârstele și, indiferent de sumă, contribuie la idealul comun: de a fi cu un pas mai aproape de primul eșalon românesc.
Între timp, am comunicat clubului intenția de a semna un nou contract pentru obiectiv, o sumă de 10.000 de euro fiind deja garantată. Suporterii vor fi mereu alături de Steaua, iar obiectivul comun va fi: PROMOVARE!
Înrolează-te în “Națiunea Stelistă” și scrie istoria alături de noi! Peste zeci de ani, vom putea povesti împreună că am fost parte și ne-am implicat activ în renașterea Stelei.


