Interviu Leonard Barbu, ciclist CSA Steaua

Leonard Barbu s-a născut pe 5 aprilie 1996, în Bucureşti.

Este un privilegiu și o onoare să concurez cu emblema Stelei pe echipament.

Cine este Leonard Barbu?

Leonard Barbu este un tânăr ciclist de șosea și programator, pasionat de sport și transporturi.

Care e sursa dragostei tale pentru ciclism?

La final de clasa a 8-a, s-a venit, în grupul de prieteni, cu întrebarea „ce facem vara aceasta?”. Iar răspunsul, cu care nici măcar nu rezonam, a fost să ne cumpărăm biciclete. Anul următor deja eram la al 3-lea model de bicicletă. Deja devenise pasiune. După 2 ani, mă legitimasem la clubul sportiv Voința și luam startul la Campionatele Naționale de ciclism Velodrom unde am obținut și titlul de campion național la juniori mici (cadeți). Cred că m-a fascinat simplitatea acțiunii pedalatului, cum te poți deplasa rapid prin propriile tale forțe.

Leonard Barbu
Care e povestea venirii la Steaua?

Antrenorul Stelei mă întrebase încă din 2015 dacă doresc să vin la echipa la care activa atunci dânsul, însă era axată pe mountain bike, eu fiind un ciclist de șosea, iar din acest motiv am refuzat. Anul următor, în 2016, odată cu reînființarea secției de ciclism la Steaua, axată pe ciclism de șosea, am considerat că este un pas de urmat. Cred că este un privilegiu și o onoare să concurezi cu emblema Stelei pe echipament.

Care sunt obiectivele tale pentru sezonul următor?

În primul rând, noi, cicliștii de la Steaua, am putea fi grupați în 2 categorii: care se luptă pentru victorii și cei care îi ajută pe aceștia (aducând bidoane, ducând trena în vânt ca să-i protejeze etc.). Făcând parte din a 2-a categorie, obiectivele mele se axează mai mult pe cursele interne. Mi-aș dori însă să intru pe podiumul Cupei Naționale (mai multe curse la care se acumulează puncte), anul acesta terminând al 4-lea/18 sportivi. Primul loc de sub podium mereu este cel mai frustrant. De asemenea, aș vrea să acumulez și podiumuri la diverse competiții interne deoarece acestea ne aduc vizibilitate și putem atrage sponsorizări.

Dacă ai fi, pentru o perioadă, președintele CSA Steaua, ce ai face pentru a îmbunătăți activitatea secției de ciclism?

Am înțeles că o problemă la noi, fiind un club de stat, este că trebuie, de cele mai multe ori, să facem licitații pentru orice achiziție. Spre exemplu, dacă se rupe un schimbător de viteze al bicicletei, trebuie făcută o licitație pentru a lua unul nou, iar acest lucru durează destul de mult. Aș încerca să contractez la începutul fiecărui sezon servicii de mentenanță echipament sportiv/biciclete în valoarea de o sumă, asemănător unei cartele PrePay.

Care au fost cicliștii pe care i-ai admirat în copilărie?

Eu sunt foarte înalt (1,95), însă m-a fascinat mereu Richie Porte ca sportiv străin, fiind un ciclist foarte scund, dar foarte puternic. În România, am apreciat echipa CS Otopeni în 2013, fiind foarte omogeni. Am înțeles că se antrenau aproape tot sezonul împreună de la Otopeni la Câmpina și înapoi.

Care e cel mai mare vis pe care îl ai în ciclism?

Mereu în viață mi-a plăcut să o iau treptat. În funcție de evoluțiile mele ulterioare, așa voi avea și obiectivele. Cred că, dacă e un vis prea mare, e trist să nu se realizeze, iar, dacă e prea ușor, e ciudat să îl actualizezi din când în când cu ceva mai mare. Așa că mă raportez la obiective (actualmente cele pentru sezonul următor).