CICLISM

Înființat în 1948, „sportul cu pedale” a reprezentat, de-a lungul existenței sale, una dintre măiestriile sportive tradiționale. CCA a reușit primul titlu național din istoria sa, în 1949, prin Ervant Norhadian, la proba șosea fond individual.În perioada 1950-1970, cicliștii „militari” au participat la Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952), Jocurile Mondiale Universitare de la Solingen (1954) și Campionatele Mondiale de la Heerlen (1967). De-a lungul timpului, au câștigat trofee pentru ciclism „militar” Ioan Ioniță (cea mai bună clasare la Jocurile Olimpice), Ion Ardeleanu, Constantin Dumitrescu, Constantin Șandru și Ioan Stoica. „Cursa Păcii”, probă definitorie din ciclismul amator și similară cu Cupa Mondială a amatorilor la șosea, este un alt eveniment în cadrul căruia „militarii” s-au clasat pe poziții fruntașe.După o absență de peste două decenii, STEAUA a revenit în circuitul de performanță al ciclismului, în anul 2015, prin reînființarea secției, astfel încât tradiția continuă.