Interviu Dorin Capotă

Dorin Capotă este un tânăr fundaș de 20 de ani care a evoluat pentru STEAUA în acest sezon în aproape toate meciurile amicale din vară dar și în meciurile din startul sezonului competițional 2019-2020.

Are cinci prezențe la echipa mare și a înscris chiar și un gol în campionat împotriva celor de la CS Electrica. Din păcate, o accidentare de la finalul unui antrenament din luna septembrie 2019 îl va ține pe tușă o perioada îndelungată de timp. Avându-l idol pe Sergio Ramos, avem pretenția să revină mult mai puternic fizic și psihic după această accidentare. Fane Nofitovici îl cunoaște bine, deoarece l-a mai antrenat la Balotești în liga a 2-a, acolo unde Dorin a reușit să evolueze timp de 400 de minute.

AS47: Salut Dorin, sezonul la STEAUA a început pentru tine pozitiv. Ai jucat o mare parte a amicalelor din vara, ai fost de 5 ori titular în meciurile oficiale și ai marcat chiar și un gol în campionatul ligii a 4-a. Care este momentul care ți-a adus cea mai mare satisfacție până acum la STEAUA, în acest tur de sezon?
D. Capota: La fiecare meci în care joc sau fac parte din lot sunt fericit și încerc să ajut echipa cu un sfat sau printr-o simplă încurajare. În fiecare meci am simțit o satisfacție, dar până în acest momente meciurile din Cupa României au avut ceva în plus față de campionat.

AS47: Daniel Oprița și Iulian Miu au pus accentul în acest sezon pe jucători cu experiență. Tu faci parte din grupul strâns de jucători foarte tineri, de perspectiva ai Stelei. Cine sau ce te-a motivat în vara să alegi STEAUA?
D. Capota: Îmi place să mă antrenez și să joc alături de fotbaliștii experimentați, încerc să acumulez cât mai multă experiență și sunt deschis să învăț din greșeli. Suporterii, condițiile care sunt la echipa și un staff foarte bun m-au făcut să aleg STEAUA. Este locul perfect unde pot face performanță.

AS47: Din păcate, ai suferit o accidentare la genunchi în acest tur de sezon. Când și cum mai exact te-ai accidentat și cum evoluează recuperarea ta?
D. Capota: Accidentarea mea a avut locul la ultimul antrenament înainte de meciul cu FC Rapid 2, acum aproximativ 3 luni de zile. Pe finalul antenamentului, am încercat să mă răsucesc, dar piciorul drept mi-a rămas blocat în iarbă. Am început recuperarea de 6 săptămâni, lucrez în fiecare zi și aștept cu nerăbdare să revin pe teren!

AS47: Ai jucat la Voluntari II și CS Tunari în Liga 2-a și la Cetatea Deva în Liga 3-a. Unde ai simțit că te-ai dezvoltat fotbalistic cel mai bine și ce ai găsit la STEAUA ce nu ai găsit la celelalte echipe?
D. Capota: La fiecre echipă am avut ceva de învățat și m-a ajutat să cresc, dar la Steaua am găsit tot, încredere, în acest moment sprijin și profesionalism, pe acesta cale vreau să mulțumesc colegilor, staff-ului și clubul pentru sprijinul acordat!

AS47: Care sunt planurile tale profesionale de viitor, sportive sau extrasportive?
D. Capota: În acest moment mă gândesc doar la promovarea cu STEAUA, asta mi-ar oferi o mare satisfacție.

#spiritdeluptă