Etapa a II-a: Viitorul Pandurii Tg. Jiu 0-2 Steaua
A marcat: Florin Răsdan 23′, 65′.
Prima echipă: 1. Raul Bălbărău, 17. Darius Oroian, 55. Walace da Silva, 4. Dean Beţa, 13. Adrian Ilie, 6. Mădălin Mihăescu, 27. Ștefan Pacionel, 9. Emilian Pacionel, 20. Florin Răsdan, 11. Dragoș Huiban, 77. Bogdan Chipirliu
Rezerve: 22. Horia Iancu, 19. Andrei Zătreanu, 14. Robert Neacșu, 5. Sergiu Bactăr, 30. Liviu Băjenaru, 21. Vasile Buhăescu, 8. Valentin Bărbulescu, 18. George Călinţaru, 90. Alexandru Zaharia
Viitorul Pandurii Tg. Jiu
Prima echipă: Moga – Buleică (cpt.), Core, Băican, Gogja – Al. Dulca, Vulpe, Țegle, Mitrică – Dodoi, Cip. Rus
Rezerve: Krupenschi – Copaci, Vl. Rusu, Ciul, Chelariu, Gîrbiță, Ruican, Brînzan, Buțurcă
Steaua a reușit o victorie extrem de muncită și, cum am spus și în avancronica precedentă, omogenitatea și susținerea fanilor au făcut diferența.
Nu au fost multe șuturi pe poartă, ba din contră. Cele mai multe ocazii au fost în repriza a doua. Ciucanii au ratat o ocazie uriașă, la care Călințaru a scos de pe linia porții. Steaua a avut mai multe șuturi pe poartă, însă echilibrul a fost vizibil. O fază fixă a decis meciul, același Călințaru a executat bine, iar Mihăescu a respins la bara a doua, de unde Bogdan Chipirliu l-a executat pe portar. Chipirliu este într-o creștere evidentă de formă, de la ratările numeroase din turul Ligii a 3-a, cu o eficacitate ridicolă, Chipirliu a ajuns la o eficacitate chiar de invidiat la ultimele partide. Nu degeaba a spus Bărbulescu la interviul de după meci: „Am simțit că nu mai puteam, undeva după minutul 76. Atunci mi-au dat putere. Cred că am slăbit 4-5 kg astăzi.”
Aceste declarații nu sunt întâmplătoare. Mai știți când anti-steliștii ne ironizau că jucăm pe coclauri? Acum ne ironizează că de ce jucăm pe o arena de 5 stele! Audiența a fost de la 3700 de bilete plătite. În stadion au fost cu aproximativ 500 de personae în plus. Oare ce voiau unii? Să nu primească invitații oaspeții? Să nu îl primească pe selecționerul României, pe Anghel Iordănescu sau pe foști jucători ai Stelei? Au primit invitații și câțiva juniori care au stat la Peluza Nord (care este, în mare, destinată oaspeților). A pornit jihadul în presă. Probabil toți ați văzut la unele echipe din prima ligă invitații la peluza unde se strânge „galeria” și nu i-a păsat nimănui. Știați că pentru meciul cu Rapid, argeșenii au putut intra liber la peluză cu condiția să aibă un tricou sau o eșarfă alb-violetă la meci? Nu criticăm decizia piteștenilor, pentru că mai mult ca sigur și-au dorit o peluză numeroasă în culorile echipei. Însă, dacă acea decizie ar fi fost la Steaua, probabil curgeau articolele veninoase! De ce? Pentru că a înviat beleaua! Poate nu realizăm, însă acest club începe să arate mult mai mult echilibru față de multe echipe de liga 1. Stafful lui Daniel Oprița este la al 3-lea sezon la Steaua.
Meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu a fost mutat marți, pentru că Steaua va juca cu Dacia Unirea Brăila sâmbătă, de la 11:30.
Viitorul Pandurii nu are nicio legătură cu echipa de tradiție Pandurii Târgu Jiu care a retrogradat în Liga a 3-a. Viitorul Pandurii s-a înființat în 1998 cu denumirea de AS Șirineasa în liga a 4-a și a 5-a din Vâlcea. A fost invitată în Liga a 3-a în 2017 cu numele de Energeticianul Târgu Jiu, care juca la Petroșani. Aveau să promoveze în Liga a 2-a cu jucători precum Mihai Mincă și Florin Costea. După aceea, aveau să schimbe denumirea în cea actuală.
În sezonul trecut, gorjenii, în penultima etapă, erau pe locul 2 cu 32 de puncte, la egalitate cu U Craiova, Farul și Poli Timișoara. Aveau să piardă la Dunărea Călărași cu 2-1, în fața unei echipe neplătite de luni bune și să termine pe locul 7 în sezonul regulat pierzând șansa de a juca în play-off.
Antrenorul este Cristian Lupuț. Gorjenii și-au schimbat masiv lotul în această vară. Noi credem că este un adversar inferior ciucanilor. Dacă este să ne uităm pe calculele hârtiei, adversarii de marți sunt cotați la 1,98 milioane de euro, iar Steaua la 1,55 milioane de euro, însă noi credem că, la finalul turului, raportul va fi invers.
Au plecat 18 jucători, dintre care cei mai importanți sunt: portarul Rusu Denis la CSU Craiova, Buia Darius la Petrolul Ploiești, Sin Andrei la Academica Clinceni, Alexandru Bădăuță, Alin Tegle terminarea împrumutului de la Luceafărul Oradea, Andrei Dragu la FC Botoșani, Daniel George Paraschiv plecat liber de contract la CFR Cluj de unde a fost împrumutat la Voluntari, Marius Cioiu care a plecat liber de contract la Academica Clinceni, Vlad Prejmerean (deși e posibil să revină), Mihai Lixandru revenit din împrumutul la FC Fcsb de unde a fost împrumutat la Gaz Metan Mediaș.
Au adus 3 jucători experimentați precum: Vlad Rusu, Ciprian Rus și Alexandru Dulca. Au mai fost aduși 2 jucători de la Pandurii Târgu Jiu, Gabriel Dodoi și Denis Brânzan. Ultimul a reușit 10 goluri (9 în campionat și unul în Cupa României). Au mai fost aduși 3 juniori de la Satu Mare, Oradea și Craiova (Darius Gheban, Adrian Godja și Core Alexandru). Ultimul transfer este Madikaba Doumbia care poate juca mijlocaș central sau mijlocaș central la închidere. Yabre Francois a fost acum 2 ani la această formație, a plecat în vară de la Aerostar Bacău și au fost ceva tatonări. Vom vedea dacă va semna în cele din urmă.
Lotul din meciul cu FC Brașov (fostă Corona Brașov) este următorul: Moga Bogdan – Alin Buleică (cpt.), Alex. Băican, Core Alexandru, Gogja (Gheban Darius 70′) – Brînzan Denis (Chelariu Sebastian 59′), Vulpe Răzvan – Aexandru. Dulca (Copaci Paul 70′), Cirian. Rus (Vlad. Rusu 70′), Mitrică Paul – Dodoi Gabriel (Gîrbiță Alexandru 59′)
Rezerve neutilizate: Krupenschi Alexandru – Ciul Adrian, Buțurcă, Ruican
În etapa trecută, au folosit un sistem 4-2-3-1. Am putut observa că Moga are degajări lungi peste linia defensiva, de unde Mitrică, prin explozia sa, are prim planul și trimite din cădere pe lângă portar.
Dulca execută cornerele de pe partea stânga cu piciorul stâng la prima bara a careului mic, de unde Alex Băican, cu o detentă bună, trimite mingea cu capul în plasă.
Au anumite probleme de “a ieși la întâmpinare, de unde pot apărea șuturi de la distanță. Defensiva, când este prinsă pe contre, are tendința de a se strânge în centru și jucătorii nu mai iau oamenii în marcaj cum trebuie. O altă observație ar fi că nu pot să țină 90 de minute un ritm susținut. Cel mai probabil, vor cădea fizic după minutul 60 (acum depinde și cum va fi banca de rezerve, ținând cont că se pot face 5 schimbări).
Steaua, teoretic, pleacă cu 55% vs 45% șanse de victorie, însă, dacă steliștii nu sunt montați 100% și cu o presiune din partea steliștilor din tribune mai ales pe tinerii gorjeni, poate scăpa victoria. Noi sperăm că omogenitatea echipei noastre să facă din nou diferența în fața unei formații în reconstrucție care a jucat doar 2 amicale cu Slatina (Î 0-2) și cu Ripensia Timișoara (E 0-0).
Ciprian Rus este un atacant central venit de la UTA Arad. Dacă în sezonul 2018-2019 a reușit 18 goluri în 15 apariții, iar în sezonul 2019-2020 a marcat de 13 ori în 11 meciuri, când a ajuns în prima ligă, eficiența a scăzut dramatic la 2 goluri în 26 de meciuri. Poziția lui favorită este în spatele vârfului. Este cel mai bine cotat jucător, la 200.000 de euro.
Alin Buleică este o aripă dreaptă cu foarte multe meciuri în prima ligă. Experiența lui este importantă, însă nu se află chiar în cea mai bună formă a sa. Are peste 150 de meciuri în prima ligă.
Adrian Ciul este, de asemenea, un jucător interesant. Poziția lui este de fundaș dreapta. Rolul este mai mult de a sta în defensivă și nu de a urca foarte mult în atac.
Paul Copaci este fundașul stânga de doar 22 de ani, care a avut anul trecut 15 apariții la echipă.
Madikaba Doumbia este ultimul fotbalist adus. Evoluează ca mijlocaș central la închidere, însă nu este acel clasic de mijlocaș recuperator, ci mai mult ține mijlocul prin posesie și pase. El coboară mult pentru a primi baloane și ar trebui să dicteze ritmul echipei.
📆 Marti, 10 august 2021, de la ora 19:00, Stadionul Municipal Tg. Jiu
👍 Cu spectatori
🎥 Meciul va fi transmis de Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport