Etapa I: Steaua 1-0 Miercurea Ciuc
Miercuri, 4 august, de la ora 20:30, Steaua joacă primul meci de Liga a II-a.
Bogdan Chipirliu a înscris singur gol al acestei partide, în minutul 79, el devenind primul jucător care a marcat într-un meci oficial pe noul Stadion Steaua.
Prima echipă: 1. Raul Bălbărău, 18. George Călinţaru, 55. Walace da Silva, 5. Sergiu Bactăr, 13. Adrian Ilie, 8. Valentin Bărbulescu, 27. Ștefan Pacionel (Mihăescu 78′), 19. Andrei Zătreanu (D. Oroian 46′), 90. Alexandru Zaharia (Răsdan 46′), 11. Dragoș Huiban (Chipirliu 59′), 21. Vasile Buhăescu (Băjenaru 59′)
Rezerve neutilizate: 22. Horia Iancu, 10. Rareș Enceanu, 14. Robert Neacșu, 9. Emilian Pacionel
Miercurea Ciuc: Gyenge – R. Takacs, Kelemen, Vereguț (Gergely 86′), Apro – Csuros (cpt.), L. Kovacs – Pinter (Schieb 46′), Jebari (Bara 80′), Gal-Andrezly (Rodri Hernando 80′) – Krusnauskas (A. Meszaros 70′)
Rezerve neutilizate: Rybansky – Szondi, Rotar, Bor
Biletele pentru acest meci, dar şi abonamentele pentru întregul sezon se pot achiziţiona de pe site-ul entertix şi de la casele de bilete ale Stadionului Steaua.
Steaua va juca 19 etape în sezonul regulat, iar apoi, în funcție de poziția din clasament, va juca în play-off sau în play-out.
Primele 6 clasate vor juca în grupa pentru campionat, iar celelalte vor juca în grupa pentru evitarea retrogradării. Dacă vor fi la egalitate de puncte, se va lua în calcul golaverajul ca prim criteriu de departajare.
Grupa campionat va fi formată din primele 6 echipe, iar partidele se vor juca tur-retur. Vor promova direct primele două locuri, iar următoarele două vor merge la baraj, desfășurat tur-retur.
Grupele de retrogradare vor fi 2 cu câte 7 echipe, iar meciurile se vor juca într-o singură manșă. Ultimele 2 locuri din fiecare grupă vor retrograda, iar o a 5-a se va stabili din barajului tur-retur al locului 4 din fiecare grupă din play out.
Steaua va juca 10 meciuri acasă și 9 în deplasare, şi, cu ajutorul suporterilor steliști, acest lucru poate fi un avantaj.
Fiecare echipă este obligată să aibă, pe tot parcursul meciului, un fotbalist născut în 2001 și altul în 2003.
Steaua a reușit cea mai bună clasare de la reactivarea secției de fobtal în clasamentul academiilor, după ce, în 2019-2020, a terminat pe locul 20 cu 56,7 de puncte, iar sezonul trecut pe locul 61 cu doar 17,5 puncte.
În acest sezon, Steaua a avut cea mai mare creștere, cu 62,34 de puncte în plus, ocupând locul 13 cu 79,84 de puncte.
Adversarele noastre din Liga a 2-a au următoarele clasări: 3 Miercurea Ciuc, 4 Concordia Chiajna, 10 SSU Poli Timișoară, 14 Ripensia Timișoară, 18 AFC Hermannstadt (Sibiu), 20 U Cluj, 23 ACSM Politehnica Iași, 26 Unirea Constanța, 28 Petrolul, 30 Astra Giurgiu, 39 FC Buzău.
Într-un clasament al capacității stadioanelor, Steaua ar fi pe locul secund. Stadionul ”Dan Păltinișanu” are capacitatea de 32972 de locuri, iar stadionul Steaua are o capacitate de 31254. Cluj Arena este pe locul 3 cu 30201. Codașele sunt Șelimbăr și Metaloglobus cu câte 1000 de locuri.
Miercurea Ciuc a câştigat, sezonul trecut, campionatul în Liga Eliterlor U19, fiind cea mai mare performanță pentru academia lor. Câștigarea campionatului la Liga Elitelor U19, chiar în fața academiei lui Hagi, 2-1 în finală, este o performanță de invidiat. Aceștia au trecut în semifinale de Fcsb, cu scorul de 3-2.
Csikszereda participă și în turneul Puskas alături de echipe precum: Osijek, Bayerm Munchen, Puskas Akademia, Flamengo, Sporting, Genk și Budapest Honved.
Transfermarkt cotează Steaua la 1,53 milioane euro (evident, sunt doar aproximări și loturile nu sunt updatate 100%).
Adversarii din prima etapă sunt cotați la 2,84 milioane de euro.
Sezonul trecut, Miercurea Ciuc a terminat campionatul pe locul 5, cu 42 puncte şi 2 victorii, 4 egaluri şi 4 înfrângeri în play-off.
Harghitenii au disputat mai multe amicale: Farul Constanța 1:1 E, Chindia Târgoviște 0:0 E, Gaz Metan Mediaș 3:2 Î, Fenerbahce 2:0 Î.
Lotul echipei Miercurea Ciuc:
- Portari: Damir Ljuljanović, Bogdan Florin Miron, Rybanszky Laszlo
- Fundaşi: Kelemen David, Bonifac Csonka, Slobodan Lalici, Akos Fodor, Andrei Ţepeş Bobu, Hristos Intzidis
- Mijlocaşi: Pinter Norbert, Takacs Rareş, Salvatore Marrone, Bara Levente, Cătălin Savin, Szilard Mitra, Carlo Erdei, Istvan Berde
- Atacanţi: Meszaros Andras, Marvin Schieb, Rotar Bogdan, Bor David
De asemenea, antrenorul Valentin Suciu, care este la echipă din 2018, a făcut şi nişte transferuri: Grabez Srdjan, Hernando Rodrigo, Laszlo Hodgyai, Peter Gal-Andrezly, Petre Daniel-Ivanovici, Rokas Krusnauskas și Lorant Kovacs.
Grabez Srdjan este un sârb de 30 de ani care poate juca fundaș stânga și fundaș central. Poziția de bază este de fundaș central. Din cercetările noastre va fi un jucător de bază în echipă. A jucat 90 de minute în ultimul amical cu turcii. Este de picior stâng. Vine de la Backa Topola.
Hernando Rodrigo este un fotbalist ofensiv spaniol de 30 de ani venit de la Huesca. Poate juca ca mijlocaș sau mijlocaș ofensiv de picior drept. Poate fi utilizat și atacant.
Laszlo Hodgyai este un atacant român de 29 de ani care a mai jucat la Csakvari, CFR Cluj, Ferencvaros, Soroksar, iar debutul l-a avut la ASA Târgu Mureș. Postul preferat este vârf de atac central. Este un ”target man” care înseamnă că este ținta intenționată a paselor de la coechipierii săi. ”Target man” ideal de obicei are statură înaltă, care joacă și fizic. De asemenea, are suficientă forță pentru a ține mingea inclusiv în spațiul aerian. Poate crea spații pentru coechipieri.
Petre Daniel-Ivanovici este un mijlocaș ofensiv de picior drept în vârstă de 31 de ani. De asemenea credem că va fi un jucător de bază. El vine de la ASU Poli Timișoara. A mai jucat la Voluntari, Botoșani, Chiajna și Farul Constanța. Cel mai bun randament l-a avut la Voluntari cu 8 goluri și 2 pase de gol în 36 de partide jucate.
Peter Gal-Andrezly este un mijlocaș ofensiv de picior drept care poate juca și pe benzi. Piciorul de bază este dreptul, însă poate lovi și cu stângul balonul. A jucat în amicalul cu turcii. Pare a fi cel mai important jucător al echipei dacă se va adapta. Vine de la Sepsi Sf. Gheorghe, care, în ultimul sezon de Liga 1, a prins doar 3 meciuri. Mijlocașul de 31 de ani a fost și la lotul national U19.
Rokas Krusanausk este un atacant lituanian de 25 de ani. Este un atacant de tip ”target man”. Poziția lui este de atacant central. Vine de la Hegelmann Litauen unde în 15 meciuri are un singur gol marcat (echipa s-a clasat pe locul 5 din Lituania). Cea mai bună evoluție a avut-o la Banga, unde a marcat 18 goluri dintre cele 22 ale echipei. Echipa a retrogradat în acel sezon. În restul carierei, nu a marcat mai mult de 6 goluri pe sezon.
Ultima achiziție este Loran Kovacs, un mijlocaș central la închidere, de 28 de ani, care vine de la Sepsi Sf. Gheorghe. Acesta a jucat 13 meciuri sezonul trecut. Probabil va fi stâlpul din fața apărării. Are un presing agresiv la mijlocul terenului și este recuperatorul de serviciu.
Probabil nu vor juca toți în primul 11, deoarece ar afecta serios omogenitatea echipei.
La o prima vedere, pare că au lotul ceva mai bun, însă omogenitate Stelei este mai mare și credem că asta va face diferența.
Le urăm baftă în noul sezon antrenorilor Daniel Oprița și Fane Nofitovici, şi sperăm că vor duce echipa în play-off, unde orice se poate întâmpla.
De asemenea, cu toții ne dorim ca Steaua să fie din nou un actor important în Cupa României.
📆 Miercuri, 4 august 2021, de la ora 20:30, Stadionul Steaua
👍 Cu spectatori
🎫 Bilete & abonamente: pe site-ul entertix şi la casele de bilete ale Stadionului Steaua
🎥 Meciul va fi transmis de Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport