O să fac ce pot ca Steaua să fie unde a fost!

Copilăria

Este vineri și sunt în camera bunicului. Stă și se uită la meci, iar eu îl întreb de ce se uită la un ecran alb-negru cu unii care aleargă după un punct alb. Mă privește cu amuzament și îmi zice să stau lângă el (aveam două televizoare în casă, evident că celălalt era color, iar al lui nu). Mă uit zăpăcit că lumea urla cântând pe fundal. Întreb ce echipe joacă. Îmi răspunde scurt „Lasă-mă cu întrebările, că a pierdut FC Argeș!”. Își dă seama că mă supără și îmi spune că joacă Bacău cu Steaua. Am rămas mirat de numele ăsta. Aveam șase ani și mi-a sunat bine acest nume. Peste ani aveam să fiu un „pripas înfocat”.  Mă refer, evident, la Steaua.

Anii trec și aleg să fac facultatea la București. (Puteam să fac și la Craiova, fiind mai lejer, însă aleg orașul București.) Părinții mei credeau că doresc să fiu la o facultate mai bună, însă motivul era altul.

Minciuna

Intru eu la facultate în sezonul 2014-2015. Mă duc la cât mai multe meciuri până dintr-o dată ce să vezi… aflu la TV de „FC GAZDE”. Eram o oaie supărată! Da! O oaie supărată că nu mai e Steaua pe pieptul acelor băieți. Recunosc că la toate meciurile am fost prin peluze. Care cum am nimerit. Am început, în acea iarnă, să caut supărat pe google cum naiba s-a ajuns aici și am dat de AFC-ul lui Păunescu și de atacurile curajoase ale lui Hagi exact cum erau pe vremuri și în terenul de fotbal. Uitandu-mă prin arhivă, vedeam șocat cum majoritatea jurnaliștilor pe atunci aveau altă opinie față de cea de acum.

Am mai fost la câteva meciuri din retur, însă peluzele nu mai erau. Aveam un gust amar. Mă simțeam gol pe dinăuntru. Începusem să pun cap la cap informațiile găsite. Ultimul meci la care am fost a fost SC FC FCSB-Dinamo (3-1) sau era în deplasare, nici nu mai știu (n.r. era în deplasare). Cert e că era returul sezonului 2014-2015. Am realizat în câteva zile după acel meci problema în ansamblu. Echipa aia pe care am văzut-o la televizor cu bunicul în iarna lui 2002 nu avea nicio treabă cu cea din 2015. Mi-am dat seama că totul a fost făcut ilegal, nefiind nicio licitație făcută pentru Steaua. Eram o oaie ultrasă turbată. Acum, înțelegeam în totalitate toate înjurăturile peluzei la adesa lui Becali . Tind să menționez ca îmi era lehamite de la vreo zece ani de acel personaj care distrugea totul. Eram fericit că el era la pușcărie pentru că puteam să mă uit la emisiunile din sport fără să îl ascult pe el.

Norocul meu a fost că am urmarit mai multe sporturi la Steaua. Cam tot ce putea să apară la televizor. Mă uitam la Jocurile Olimpice și așteptăm cu sufletul la gura ca acei comentatori de la TVR să spună că sportivii sunt de la Steaua. Și, după acel meci, am realizat că Steaua avea nevoie de mine, iar eu, ca o oaie proastă, mă uitam la niște farisei din Liga 1.

Reînvierea

M-am dus la handbal. Inima tremura. Am intrat în Sala Polivalentă și vedeam peste tot Steaua. Îmi venea să plâng, însă mi-am dat seama că o să par cel puțin penibil. A început meciul și toți începeau să cânte. Nu îmi venea sa cred. De ce presa nu spunea mult mai mult despre aceste meciuri la baschet și handbal ale Stelei cu o asemenea atmosferă absolut incredibilă. Eram șocat, însă eram fericit și mă simțeam bine. Scopul vieții îl găsisem.

Au trecut luni bune cu suficiente meciuri la celelalte sporturi ale Stelei.

Eram la un laborator la facultate și, în timp ce făceam niște reacții în eprubetă, văd pe net o știre. Steaua o să aibă din nou echipă de fotbal în liga a 5-a sau a 4-a. Am urlat de bucurie printre eprubete și colegi plictisiți de ele. Le-am zis că a reînviat Steaua, iar ei se uitau și mai ciudat la mine, iar o fată chiar zice „Steaua (se referea la fcsb) a pierdut ieri”. M-am uitat cu tristețe la ea, dar am plecat optimist și fericit acasă. Mi-am sunat majoritatea prietenilor care făceau mișto de mine că nu mă mai duceam la fotbal, la imitația aia de echipă. Ei făceau mișto de mine că le spuneam că acea echipă nu e Steaua.

Aveau să mai treacă câteva luni.

Eram acasă, în Argeș, și mă uitam la meciul Stelei cu Venus pe facebook. Recunosc că am plâns de bucurie. Tata nu înțelegea de ce urlam <goooooooooooooooool>.  Însă nu îmi imaginam în veci că o să mai urlu de cel puțin 200 de ori gol și chiar să îmi auda strigatul mai mulți decât nervosul de tata. I-am zis că bate Steaua la scor astăzi. Avea să râdă de mine că sunt copil și că îmi pierd timpul aiurea. Ironia face ca, peste fix 340 de zile, să îl aduc eu pentru prima dată pe tata la un meci de fotbal. Este vorba de amicalul Steaua vs. Progresul Spartac (1-2). 

Ironia vieții face că, peste 2 ani, aveam să fiu pentru prima dată crainic chiar la Progresul Spartac, dar asta este neimportant acum.

Primul meci de fotbal văzut pe stadion a fost cu CS Progresul București, terminat 15-0, în etapa a treia. Eram cel mai fericit! Simțeam că era Steaua și aveam în jurul meu doar steliști adevărați și fanatici. Senzația era unică. Nu mă mai simțeam nebunul de acasă din Argeș, unde toți colegii mă așteptau să facă mișto de mine după ce pierdea echipa pe care eu o credeam Steaua (anii 2008-2010). Eram fericit și îmi doream să cânt și să văd cum bate Steaua. Era clar că dădusem de cel mai tare drog și îl voiam constant.

Avea să vina etapa a 7-a (probabil mă bântuie acest număr), însă am impresia că acea etapă m-a facut să fiu și mai fanatic. Afară ploua cu găleata. Steaua se antrena pe mlaștina de pe terenul 5 din Complexul Sportiv Steaua. Adversarii de astăzi aveau să fie echipa satelit a Rapidului de pe atunci. Credeți că glumesc? Hai să ne gândim că, din „cazul Muscalul”, doar un meci a pierdut Rapidul și acela „întâmplător”, cu AS Tricolor. Trebuie menționat că Rapidul nu ar fi fost eliminată din campionat nici dacă pierdeau trei meciuri la masa verde prin „cazul Muscalul”,  ci doar pierdeau încă șase puncte față de primele trei.

Primul live pe Facebook

Revenind la meciul din etapa a 7-a, am văzut că nu face nimeni live pe facebook. De obicei, făceau 2 băieți alternativ. Îi scriu unuia dintre ei dacă va face și îmi spune că nu e în oraș. Atunci scriu pe câteva pagini că o să fac live pe facebook. Mi-am dat seama că dacă eram acasă mi-aș fi dorit ca cineva să facă. Îmi ia vreo 3 minute să îmi dau seama cum se face live pe facebook. Pun telefonul sub umbrela și dau drumul la live. Afară ploua cu găleata și erau cel puțin 500 de oameni care cântau ca nebunii. Era un meci extrem de tensionat. Steaua dădea bară după bară. Scorul rămânea neschimbat, 0-0. Eram îngrijorat, însă vine minutul 85 în care Predescu marchează cu capul în namolul de pe teren. Era singurul jucător pe care îl știam și totuşi aveam dubii că era el. Îmi era teamă că spun vreo tîmpenie dar un suporter de lângă mine îmi zice „Spune, mă, pe live că Predescu a fost! Nu îți mai face griji!”

…Din păcate restul poveștii e cunoscut..

A mai trecut încă un sezon cu final trist.


Însă gata! ACUM ORI NICIODATĂ! Templul se reconstruiește, iar noi, steliștii, trebuie să fim mai hotărâți ca niciodată. Trebuie să luptăm pentru Steaua! Este ordinul militar pe care l-am primit fără să fim conștienți în momentul în care am ales să fim steliști.


Pe final, vreau să spun că aici mi-am găsit o nouă familie. Și mă refer la toți steliștii pe care i-am întâlnit prin Steaua! Vă mulțumesc pentru că m-ați primit în familia voastră! Visul meu de simplu suporter este ca noi să fim puternici, iar Steaua să nu mai ajunga niciodată pe mâna unor ciobani. Să nu uităm că suporterii sunt motorul unei echipe. Ce promisiune fac eu Stelei… Că o să fac ce pot ca Steaua să fie unde a fost. O să vină și vremuri mai bune!

DAN – unul dintre cei mulți.