Toate competițiile până pe 3 august
UEFA a susținut astăzi o nouă ședință, în care a făcut încă o dată precizarea că speră ca majoritatea campionatelor din Europa să se poată încheia. Termenul limită va fi 3 august, iar în cazul în care sezoanele nu vor putea fi terminate în anumite zone, se va ține cont de “meritul sportiv”.
Forul continental rămâne încrezător că sezonul în curs se poate termina, în condițiile în care în majoritatea țărilor europene relaxarea privind distanțarea socială va fi de actualitate începână cu a doua jumătate a lunii mai.
Drepturile TV din fiecare țară reprezintă motorul economic al
fotbalului, astfel că se speră ca fotbalul să fie reluat cât mai curând.
Totuși, campionatele trebuie să respecte un anumit termen: toate
competițiile ar trebui să se încheie până la 3 august, după cum a
precizat forul condus de Ceferin astăzi. Acest fapt va aduce o
aglomerare de nedescris a etapelor rămase de disputat, însă totul
trebuie făcut astfel încât stagiunea viitoare să fie cât mai puțin
afectată.
Dacă în ședința de săptămâna trecută UEFA a condamnat
Belgia, care a decis suspendarea campionatului, de această dată forul
continental a părut mult mai permisiv din acest punct de vedere. În
țările în care situația nu o permite, se va suspenda campionatul și se
vor lua ca rezultate finale cele stabilite pe teren, după ultima etapă
desfășurată înainte de pandemie. E cazul Belgiei, care și-a desemnat
deja campioana, dar și al Olandei, unde Guvernul a anunțat deja că nu va
exista vreo activitate sportivă până în septembrie. Ca atare, e posibil
să apară și alte campionate cu desemnarea campioanei și a formațiilor
care vor juca anul viitor în cupele europene la “masa verde”, dar
prioritatea numărul unu rămâne reluarea competițiilor.
De notat că varianta care se vehicula ieri în presa belgiană, cu stabilirea reprezentantelor în cupele europene în baza coeficientului avut de fiecare club, a fost respins de UEFA, care va ține cont doar de clasamentul la zi, înainte de întreruperea generată de coronavirus.
Ce înseamnă acest lucru? Decizia finală se va lua de fiecare organizator în parte. În cazul Stelei și pentru AMFB rămân variantele:
- Campionatul se va relua și se va termina până pe 3 august (ultimele 12 etape, playoff-ul și barajul se vor juca în iunie și iulie)
- Campionatul se va opri urmând sa se joace doar playoff-ul și barajul pentru promovare.
Sursa: Eurosport
#spiritdeluptă

