STEAUA 1-0 FC Turris Turnu Măgurele

STEAUA 1-0 FC Turris Turnu Măgurele
________________
⚽ A marcat: Vlad Nițu (min. 81).
Echipa de start: 1. Meilă, 20. Neagu, 5. Bactăr, 17. Mihai Cosmin, 13. Adrian Ilie, 6. Mihăescu, 47. Robu, 8. Neagoe, 7. Răsdan, 31. Elek, 9. Valentin Niculae.

FC Turris Turnu Măgurele (în trecut, Voința Saelele) este un club profesionist de fotbal cu sediul în Turnu Măgurele, județul Teleorman. Clubul activează în Liga a II-a şi se află, după 19 meciuri jucate, pe locul 5 în clasament.
Fondat în satul Saelele în 1965, clubul a jucat mare parte din existența sa numai în ligile județene.
În 2004, a obținut prima promovare în Liga a III-a, câștigând Liga a
IV-a Teleorman și barajul de promovare, dar și-a vândut locul echipei
Petrolul Videle.
În 2017, a promovat din nou după o nouă reușită similară, câștigând barajul cu CS Strehaia cu scorul general de 12-2.
În 2018, echipa a fost preluată în acte de Mădălin Ioniță, care era
șoferul lui Liviu Dragnea, căruia i se datorează ascensiunea rapidă a
echipei. După promovare, a beneficiat de aportul foștilor jucători
Valentin Badea și Sorin Paraschiv, precum și de prezența lui Marius
Baciu ca antrenor, și au fost demarate demersurile pentru transferul
echipei la Turnu Măgurele, unde se construia un stadion nou.
În
ciuda finanțării generoase și a ascensiunii rapide, echipa nu a reușit
promovarea din primul sezon petrecut în Liga a III-a, terminând pe locul
al treilea, după Petrolul Ploiești și FCM Alexandria, departajată de
aceasta din urmă la goluri marcate în deplasare în meciurile directe.
În vara lui 2018, echipa a luat numele de Turris-Oltul, numele primei
echipe înregistrate în oraşul teleormănean, și s-a mutat pe noul stadion
din Turnu Măgurele, sub patronajul lui Valentin Dragnea, fiul lui Liviu
Dragnea.

În 2019, echipa s-a calificat în optimile Cupei României, de unde a fost eliminată de CS U Craiova, și a promovat în liga a II-a după ce a câștigat seria 3 a Ligii a III-a. Formația pregătită de Erik Lincar a câştigat lupta pentru promovare cu U Craiova 1948 SA, CSM Alexandria şi ACS SR Municipal Braşov.
După un
conflict cu Cristian Bud, Lincar a părăsit echipa şi a fost înlocuit,
pentru o scurtă perioadă, de Florin Bratu, iar mai apoi, de Marius
Baciu.
La începutul anului 2020, însă, Lincar s-a întors pe banca
teleormănenilor, după ce Bud şi preşedintele clubului, Ioniţă, au
părăsit echipa.

În prezent, Turris se află în cantonament la Snagov acolo unde a ajuns și golgheterul eşalonului secund după desfăşurarea primelor 21 de etape, Albert Voinea, transferat de la Ripensia, în schimbul sumei de 60.000€.
Alte transferuri: Tiberiu Serediuc, de la FC Hermannstadt, Samson Nwabueze de la Flacăra Horezu și Ionuţ Cioinac de la Petrolul Ploiești.

Campionatul în Liga 2 se reia pe 22 februarie, cu o săptămână mai devreme față de cel din Liga 4.



