Interviu Adrian Ilie
A crescut în propria curte a Stelei, a fost titular în 14 meciuri și a purtat chiar și banderola de căpitan în acest tur de campionat.
Este vorba de fundașul lateral al echipei militare, Adrian Ilie, “micul cobra” așa cum l-am numit noi. Fostul căpitan de la echipa de juniori (U19) nu are niciun grad de rudenie cu celebrul atacant care debuta la Steaua în 1993 și care, la Valencia, a jucat două finale de Uefa Champions League. Doar el și Nițu Vlad au reușit să urce definitiv de la juniori la echipa mare a Stelei. În acest sezon, a fost de 14 ori titular în cele 20 de meciuri oficiale. O dată a fost chiar căpitan. Adrian Ilie este un diamant neșlefuit. Sperăm ca noul staff să scoată ce e cel mai bun din el pentru că potențialul, pe care l-a arătat până acum, este imens.
AS47: Ești de un an la echipa de seniori. Ce s-a schimbat semnificativ la echipă în cele 12 luni pe care le-ai petrecut la echipa mare a Stelei?
A. Ilie: În cele 12 luni de când sunt la echipa s-au schimbat foarte multe lucruri. În primul rând, s-a schimbat stafful tehnic, am avut deosebită plăcere de a mă antrena domnul Marius Lăcătuș și domnul Ștefan Iovan, iar acum la începerea noului sezon, am plăcerea de a lucra cu Daniel Oprită, Fane Nofitovici și Iulian Miu, oameni care au semnificat foarte mult pentru fotbalul românesc. În al doilea rând, de la venirea noului staff, s-au schimbat foarte mulți jucători. Au venit jucători foarte buni, cu mare experiență, de la care am învățat foarte mult, despre viață, dar mai ales despre fotbal, unde, datorită tuturor celor implicați în fenomenul Steaua, am crescut foarte mult din punct de vedere fotbalistic.
AS47: Care este diferența dintre antrenorii și antrenamentele Stelei din acest sezon și cele din sezonul trecut?
A. Ilie: Antrenamentele din acest sezon, odată cu schimbarea staffului în ceea ce mă privesc pe mine, sunt un plus față de sezonul trecut. Din punct de vedere tehnic, tactic și fizic m-am îmbunătățit deoarece lucrăm mult pentru a le perfecționa.
AS47: Mai ai contact cu colegii de la juniori? Ai mai urmărit meciurile de la U19 unde ai fost și căpitan?
A. Ilie: Da, țin legătura cu unii jucători de la U19, țin legătura și cu domnul Chiriță. Pentru mine au fost 2 ani petrecuți la echipa de juniori pe care nu-i voi uita niciodată. Munca, distracția, stresul și fericirea fiecărui moment alături de jucatori și de antrenorii Nagy Andrei și Chiriță au însemnat foarte mult și m-au ajutat să cresc, iar pe această cale le mulțumesc enorm pentru tot sprijinul.
AS47: În 2 săptămâni începe pregătirea pentru returul de campionat, ce îți propui pentru acest retur de campionat?
A. Ilie: Când ești la Steaua nu ai ce să-ți propui altceva decât să câștigi fiecare meci. Importante sunt cele 3 puncte, iar când vom ajunge în play-off vom demonstra că Steaua nu are rival și vom sărbători promovarea în liga a 3-a.
AS47: Meciurile din retur de acasă se vor disputa pe noul gazon de pe terenul 5, cum crezi că o să fie? Ați avut șansa să vă antrenați pe iarba nouă?
A. Ilie: Terenul 5 arată foarte bine, gazonul este foarte bun, iar de acum avem și tribună. Așteptăm suporterii steliști să ne susțină în număr la fel de mare. Suporterii sunt al 12-lea jucător pentru noi, indiferent că jucăm acasă sau în deplasare. Vă mulțumim că sunteți alături de noi în număr foarte mare. (Deocamdată nu am intrat să ne antrenăm pe terenul 5.)
AS47: Care sunt planurile tale profesionale de viitor, sportive și extrasportive?
A. Ilie: Anul acesta, mă voi înscrie la facultatea ecologică, acolo unde sunt și câțiva dintre colegii mei. Facultatea este un lucru bun care mă va ajuta pe viitor, cu siguranță.

