Ce a fost și ce a ajuns cel mai galonat club sportiv din România

Sunt un cetățean al României, plătitor de taxe, mă supun legilor și le port respect înaintașilor și valorilor, indiferent de domenii, din România. Dar, cel mai mult și mai mult, sunt STELIST. Totuși, nu mă pot abține să nu remarc că, în ultimii 15-20 de ani, categoria mea a devenit similară cu o specie pe cale de dispariție.

Opinia unui suporter stelist, despre ce a fost și ce a ajuns cel mai galonat club sportiv din România. Dar, mai ales, despre ce se mai poate face

Trăim în anul 2020 al Secolul XXI și, totuși, reperele morale și valorile subiectelor și personajelor promovate de mass-media sunt inexistente. Mai mult decât atât, dat fiind faptul că sunt și în ipostaza de părinte, nu-mi dă pace gândul potrivit căruia copilul meu se va dezvolta într-o lume în care sunt promovate personaje îndoielnice, lipsite de educație, cu „meserii” prin care nu contribuie nici la dezvoltarea intelectuală a țării, nici la sistemul de taxe sau care, mai rău, sunt infractori de drept comun judecați și condamnați, dar reveniți în atenția publică și, uneori, chiar în funcții de conducere.

Valorile pe care familia mea mi le-a format și dezvoltat sunt sfidate și denigrate. Spre exemplu, Armata era, până nu demult, singurul reper de normalitate și verticalitate în societatea românească, să admitem, nu de puține ori mizeră, „căpușat” de politicieni de doi bani, corupți, incompetenți și subnutriți cerebral.

Desigur că pot conștientiza atât că politicienii sunt trecători și de conjunctură, comportându-se ca atare, dar și că mulți dintre jurnaliștii presei românești nu au coloană vertebrală, dar faptul că reprezentanții Armatei au ajuns să fie obedienți față de personaje cu o reputație îndoielnică mă intrigă. 

Pur și simplu, nu pot concepe că unica instituție în care românii, totuși, mai au încredere, ba chiar într-un procent covârșitor, ar putea ceda și brandul ar ajunge la cheremul unui pușcăriaș de drept comun.

Steaua era, până nu demult, unicul refugiu al multor români, pe lângă domeniul sportului, în genere.

Până în 2020, Steaua a ajuns „fantoma” acelui club măreț, care era, în urmă cu un deceniu și jumătate sau chiar două. Căci prima secție a clubului nu a fost apărată de conducători Armatei și fost târâtă în mizerie de un om pe care, scuzați-mi limbajul, nu-l pot numi altfel decât bișnițar. Timp de peste 15 ani, Armata și CSA Steaua și-au bătut joc constant de acest simbol național, reper în performanță, disciplină și verticalitate.

Acum, ori niciodată, în 2020, conducătorii Armatei au ocazia uriașă de a repara ceea ce predecesorii săi au distrus: să readucă secția de fotbal pe drumul performanței și să întregească palmaresul celui mai important club sportiv din România. Deși, cu regret spun, până acum au dovedit fie că nu pot, fie că, mai rău, nu vor să facă acest lucru.

Totuși, în al 12-lea ceas, au încă șansa să arate societății că oamenii fără caracter, îmbogățiți de conjunctură sau prin metode ilegale nu impun legea în România și pot să redea unei societăți fără repere sănătoase, o valoare și un simbol, odinioară sub semnul strălucirii. În mâinile lor este șansa ca al meu copil, proaspăt născut, să aibă idoli reali și curați. Oare o vor face?

#spiritdeluptă