În anul în care ASA își schimba denumirea în CCA, respectiv 1950, se semna și certificatul de naștere al secției de haltere și, în scurtă vreme, urmau primele titluri de campioni republicani din palmaresul nostru. În timp, secția stelistă avea să devină o adevărată școală a halterelor românești și una dintre cele mai reprezentative ale clubului.În anii ’60, Lazăr Baroga cucerea prima medalia europeană pentru STEAUA, un „bronz”. Același personaj reușea, patru ani mai târziu, o performanță uriașă – un record olimpic la categoria 90 de kilograme/aruncat. De altfel, perioada amintită îl aducea în atenție pe Ficzi Balasz, autor a trei recorduri mondiale și europene și vicecampion european, precum și Zoro Fiat, vicecampion european.Totuși, cea care a adus consacrarea internațională a secției de haltere a fost perioada dintre 1980 și 1990, fiind cea mai bogată în rezultate răsunătoare la marile concusuri, sportivii noștri dominând la nivel mondial. Pe atunci, Vasile Groapă, Traian Cihărean, Attila Czanka, Dumitru Petre, Nicu Vlad și Petre Bacheru scriau file din istoria clubului din Ghencea.Performanțele recente s-au petrecut sub semnătura Roxanei Cocoș, care a cucerit nu mai puțin de șase medalii și titlul de campioană europeană de tineret și vicecampioană olimpică, și Antoniu Buci, devenit triplu campion european și stabilind, de asemenea, un record european. De asemenea, Leonard Cobzariu a îmbogățit palmaresul secției prin „argintul” european, precum și Doru Ilie Stoian, autorul a două medalii de bronz mondiale.Importantă de menționat este și contribuția semnată de Simona Hulpan, cea mai bună halterofilă europeană, sportiva cucerind o triplă coroană și fiind desemnată de specialiști cea mai bună prezență de la Campionatele Europene de tineret.
- GIMNASTICĂ
- HANDBAL