![](https://as47.ro/wp-content/uploads/2019/11/8.jpg)
Dăruire, pregătire conștiincioasă, constanță – acestea sunt printre cele mai importante lucruri pe care gimnaștii steliști le-au aplicat, în drumul către performanță, dat fiind faptul că vorbim despre una dintre cele mai reprezentative secții ale clubului STEAUA.Primele succese ale gimnaștilor militari sunt legate chiar de debutul lor, în 1950, când tânărul Constantin Scordescu obținea prima poziție la individual compus, iar echipa clubului se clasa pe locul întâi la categoria a II-a. În acea perioadă, se consacrau Mihai Redl și Ștefan Harkp, cel din urmă trecându-și în palmares primul titlu de campion național din istoria secției, cucerit în 1953, la sol.După anul 1970, gimnaști precum Nicolae Achim, Petre Mihaiuc, Sorin Cepoi sau Ion Checicheș aduceau secția în primplanul internațional și își croiau drum spre campionate europene, mondiale și chiar Jocurile Olimpice. Atunci, un tânăr talent, Mihai Borș, oferea secției prima medalie europeană, argintul la inele, în anul 1975.Totuși, consacrarea secției se petrecea după anii ’80, când gimnaștii militari aveau evoluții din ce în ce mai convingătoare în toate competițiile. „Capul de afiș” al acelor vremuri îl deținea marea speranță stelistă Eugenia Golea, nelipsită de pe podiumul marilor competiții ale lumii, devenind prima campioană mondială a secției, grație „aurului” de la Campionatele Mondiale din 1987 și plusând cu „argint” la Campionatele Europene din 1987 și la Jocurile Olimpice din 1988, de altfel și prima medalie olimpică a secției.Înapoi spre vremurile noastre, se lucrează intens pentru viitorul secției, după ce, în anul 2014, a fost inaugurat un centru regional al clubului, unde se derulează un program de relansare a gimnasticii românești.
- FOTBAL
- HALTERE