CANOTAJ

Considerată cea mai prolifică secție sportivă de la STEAUA, în palmaresul canotajului apar cele mai multe medalii și titluri naționale și internaționale, cei mai mulți campion olimpici și mondiali. Înființat în 1949, canotajul își are originea într-o echipă de 12 sportivi, formată la o unitate militară din provincie. Mai exact, erau canotori care își efectuau stagiul militar și care au propus conducerii, de la acea vreme, înființarea unei secții specializate în domeniu. În 1950, echipajele militare ocupau locurile doi în toate probele campionatului republican și, un an mai târziu, reușeau să cucerească primele patru titluri de campioni naționali. Printre marile nume ale clubului, din acea perioadă, se numărau Alexandru Ferenczi, Carol Vereș și Ștefan Kurecska, care reușeau să obțină aproape 30 de titluri de campioni republicani.Pe plan extern, canotorii „militari” au fost nelipsiți de pe podiumurile Jocurilor Olimpice, începând de la ediția din Moscova, din 1980, când Angelica Apostoleanu și Marilena Zagoni cucereau prima medalie olimpică din istoria secției, un „bronz”, până la ediția de la Londra, din 2012. Ediția de la Los Angeles, din 1984, avea să consemneze primi înnobilați cu „aurul” olimpic al secției, cucerit de Elena Horvath și Sofica Corban, deschizând practic drumurile pentru generațiile ulterioare.Printre numele importante, din zilele noastre, se remarcă Gianina Beleagă și Ionela Cozmiuc, cea dintâi fiind sportiva numărul unu a canotajului românesc. De altfel, cele două au cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de seniori de la Plovdiv, în proba de dublu vâsle categorie ușoară.Edificator pentru amploarea acestei secții sportive este și să amintim numărul campionilor mondiali: 40. În prezent, canotorii „militari” contribuie, an de an, la îmbogățirea palmaresului general al clubului prin noi titluri și medalii naționale, europene și mondiale.