Naţiunea Stelistă te cheamă la luptă!

Sâmbătă, jucătorii Stelei ne-au arătat că promovarea depinde doar de ei, că sunt în stare să se bată de la egal la egal cu orice fotbalist, din orice ligă, iar noi trebuie să le arătăm că suntem alături de ei.

Acest lucru îl putem face și prin Națiunea Stelistă, programul gândit de suporteri pentru a le oferi jucătorilor, la promovare, primele bine-meritate.

Sumele strânse vor fi repartizate, la finalul campionatului, astfel: 70% primă de promovare, 15% sprijinirea acțiunilor suporterilor, 10% acțiuni de promovare a clubului și 5% acțiuni caritabile.

Până acum, cei 821 membri care s-au alăturat programului nostru au strâns 250.191 lei, din țelul de 1.000.000 lei.