29 iulie 1952, Iosif Sîrbu (tir) a cucerit prima medalie de aur pentru țara noastră

Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952 au reprezentat momentul în care România a cucerit prima medalie de aur la un asemenea eveniment. Țara noastră avea până în acel punct doar două medalii, bronzul din 1924, cu naţionala de rugby, şi argintul obţinut de Iosif Rang la hipism obstacole.

La 29 iulie 1952, Iosif Sârbu devenea primul campion olimpic al țării noastre, în ceea ce avea să reprezinte debutul unei perioade glorioase pentru sportul românesc.

Pentru a face perfomanță la tir, pe lângă o privire ageră, mai ai nevoie și de o mână sigură și de multă, de fapt, foarte multă concentrare. Într-un eseu din 1960, Iosif Sîrbu descria sportul pe care l-a iubit cu toată inimă:

”În marele concert al sportului, tirul reprezintă muzica de camera. E o sonată pentru vioară solo. Totul e limpede și viguros. Și trăgătorul e singur, doar cu sine însuși. Trâmbițele asurzitoare ale fotbalului au amuțit treptat, dincolo de zidurile adolescenței. În tir, totul e grav și profund. Aici nu e teren de fotbal, ci o catedrală a sportului. Dacă vreți să intrați în ea, pășiți în vârful picioarelor”

Momentul Helsinki a fost bine pregătit de Iosif Sîrbu, care se antrena până la epuizare și care își cunoștea le perfecție adversarii, la fel de meticuloși precum el. Competiția din Finlanda a fost apogeul muncii sale. Într-un concurs mai echilibrat ca niciodată, la armă liberă cu calibru redus, poziţia culcat, Iosif Sârbu a realizat punctajul maxim şi totodată recordul olimpic şi mondial datorită celor 500 de puncte.

Sovieticul Boris Andreiev a reuşit un punctaj similar, însă românul a fost declarat campion olimpic datorită faptului că a lovit chiar centrul ţintei de 33 de ori, faţă de 28 de ori, cum o făcuse sovieticul.

Iosif Sîrbu s-a născut în 1925, la Șibot, în județul Alba. Împreună cu familia, s-a mutat de la o vârstă fragedă în București. A pus mână pe armă la vârsta de 12 ani și primul antrenor i-a fost chiar tatăl său. Doar doi ani mai târziu, a câștigat primul său trofeu: “Cupa Orașului București”, la secțiunea dedicată elevilor.

A fost, dacă vreți, primul pas către gloria olimpică, pe care Iosif Sîrbu a cunoscut-o în 1952, la Jocurile Olimpice de la Helsinki și prima medalie olimpică de aur a României!

Soarta nu a fost blândă cu primul campion olimpic al României. Întors în țară, Iosif Sîrbu a aflat de la medici că nu mai are voie să își forțeze ochiul drept. În caz contrar, risca să își piardă vederea cu acesta. Pentru un trăgător de tir, e un diagnostic crunt, dar Iosif Sîrbu nu s-a dat bătut. A conceput un sistem care i-a permis să tragă cu mâna dreaptă, în timp ce fixa ținta cu ochiul stâng.

Așa a concurat la Olimpiadele de la Melbourne și Roma, unde a terminat pe locurile 5, respectiv 12. La Melbourne, de exemplu, s-a aflat la numai două puncte de un nou titlu olimpic și la un singur punct de medalia de argint.

Iosif Sîrbu s-a sinucis în 1964, cu câteva zile înainte de a pleca la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Motivul pentru care primul campion olimpic al României și-a pus arma la tâmplă rămâne un mister până astăzi. Dar printre cele mai vehiculate teorii este cea care spune că Iosif Sîrbu ar fi aflat că medicii nu i-ar mai fi permis să practice sportul pe care l-a iubit cu toată ființa sa.

#spiritdeluptă