26 iunie 1988 – finala Cupei

Pe 26 iunie 1988 s-a disputat cea mai controversată finală de Cupă a României și unul dintre cele mai tensionate meciuri dintre Steaua și Dinamo.
În ultimul act al Cupei, Steaua, care cucerise și titlul de campioană, a întâlnit eterna rivală. Steaua a deschis scorul prin Lăcătuș, dar a fost egalată spre finalul meciului de Raducioiu. Cu un minut înainte de final, Gabi Balint înscria pentru 2-1 și de atunci începea nebunia. Tușierul ridică, eronat, fanionul pentru offside, iar golul Stelei este, în cele din urmă, anulat. Jucătorii Stelei, la semnalul lui Valentin, părăsesc stadionul în uralele publicului de pe 23 august. Dinamovistii au petrecut pe gazon cu trofeul pe care portarul Țețe Moraru și l-a însușit, numai că, la câteva zile după finală, Biroul Comitetului Executiv al CNEFS a stabilit că Steaua este câștigătoarea Cupei deoarece golul marcat de Gabi Balint a fost perfect regulamentar.
Steaua a renunțat după ’90 la această cupă, în prezent, nefiind în palmaresul niciuneia din ele.

STEAUA: Liliac – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Rotariu – L. Bălan, T. Stoica, Gh. Popescu, Hagi – Lăcătuș, Pițurcă (G. Balint)
Antrenor: Anghel Iordănescu

#tributpentrulegende
#spiritdeluptă