VOLEI

La înființarea clubului, în 1947, exista o formație de volei a Armatei, mai precis a marinarilor militari, care activa într-un campionat local pe litoral. Ulterior, această grupare a fost transferată la București și au fost itnegrați alți sportivi militari din Capitală, precum Vasile Moraru, Cicero Danielescu, Petre Cosmănescu și Romel Platon. Debutul în noua formulă s-a produs într-un campionat regional, în septembrie 1947, după care, campionatul următor, STEAUA avea să termine neînvinsă competiția. Apoi, în 1955, intra în palmaresul secției prima medalie, un „argint”, în urma Campionatelor Europene și, după un an, avea să apară aceeași medalie și la Campionatele Mondiale. Evoluțiile remarcabile au continuat în Cupa Campionilor Europeni și Cupa Cupelor, STEAUA cucerind cinci medalii de argint și trei de bronz, între anii 1967 și 1990, grație generației de sportivi dintre care îi amintim pe Gyula Bartha, Cornel Chifu, Sorin Macavei, Petre Ionescu, Florin Mina, Viorel Manole, Neculai Pop sau Constantin Chițigoi.Anul 1980 avea să aducă și o medalie olimpică, la ediția din Moscova, grație componenților steliști din prima reprezentativă națională: Cornel Chifu, Sorin Macavei, Viorel Manole, Florin Mina și Neculai Pop.Trebuie să admitem, însă, faptul că secția de volei a avut suișuri și coborâșuri, așa cum ne arată și prezentul. Au existat câteva momente de impas, în 1998, când echipa a ieșit din prima divizie a campionatului național. Totuși, rezultatele promițătoare reușite de echipa României au schimbat moralul stelist și, pe atunci, steliștii George Grigorie, Cătălin Stoenete și Mihai Criste, au adus medalia de bronz de la campionatul balcanic de la Kladovo, din Serbia, în vreme ce la balcanicul pentru cadeți din Odzak, Bosnia, aceiași sportivi cucereau „aurul”.De menționat că același George Grigorie, din postura de antrenor, alături de Emilian Stoenete, Bogdan Bercu și Filip Constantin s-au calificat la Campionatul European din de Juniori din 2015, consemnând o filă importantă din istoria clubului stelist.