SCRIMĂ

Vorbim despre una dintre cele mai reprezentative secții ale clubului, născută odată cu AS Armata, în 1947. Debutul a adus și primul titlu de campion al României, cucerit la sabie individual de Jaques Istrate și, șase ani mai târziu, se adăuga titlul cucerit la floretă individual de Vasile Chelaru. Remarcabil la scrima stelistă este palmaresul internațional, care o situează, în prezent, între primele din lume.Întorcându-ne în timp, pionierii steliști ai acestui sport au fost Sorin Poenaru, Ștefan Tapalagă și Iosif Zilahi, plasați în 1954, urmați de Cornel Pelmuș și Andrei Vâlcea, în 1957. De altfel, 1961 avea să aducă prima medalie a secției la Campionatele Mondiale, de „bronz” pe echipe la floretă feminin, cucerită de Georgeta Sachelariu. Un an mai târziu, floretista Olga Szabo devenea campioană mondială la individual, marcând practic deschiderea unui drum de „aur” pentru floreta stelistă. Statistic vorbind, consacrarea internațională a secției este reprezentată de un număr copleșitor de medalii cucerite în competiții precum Cupe sau Campionate Europene și Mondiale sau chiar Jocurile Olimpice. Cu alte cuvinte, nu a existat perioadă existența secției de scrimă, în care performanțele internaționale să lipsească.Printre numeroșii eroi ai acestei secții se numără Ionel Drâmbă, Iulian Falb, Ștefan Hankler și Octavian Vintilă, cu evoluții olimpice marcante, Suzana Ardeleanu, Ileana Gyulai, Ana Pascu, Ecaterina Stahl și Olga Szabo, cu reușite europene, mondiale și olimpice, dar și Corneliu Marin, Marin Mustață, Alexandru Nilca și Ion Pop, medaliați cu bronz la Jocurile Olimpice din 1976.Făcând o punte spre noul mileniu, le amintim pe Laura Badea, Roxana Scarlat, Cristina Stahl și Ecaterina Szabo, care au cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din Cuba (2003), unde Roxana Scarlat a obținut încă o medalie de bronz individual.În anul 2001, Ana-Maria Brânză, actualmente Popescu, cucerea prima medalie mondială de aur a României, urmând o sumedenie de performanțe notabile în dreptul numelui său: zeci de medalii, titlul de vicecampioană olimpică la Beijing (2008), de două ori campioană mondiale și de șapte ori campioană europeană, iar în 2008, 2009 și 2013 a fost declarată de Federația Internațională cea mai bună spadasină a lumii. Acestei colecții de titluri,se adaugă două medalii de argint și una de bronz la Campionatele Europene și trei medalii de bronz la Campionatele Mondiale, atât la individual, cât și cu echipa.O altă componentă de bază a lotului stelist este Simona Alexndru Gherman, de două ori campioană mondială și de șase ori campioană europeană. Cu alte cuvinte, Ana-Maria Brânză (Popescu), Simona Gherman, Iuliana Măceșeanu, Ana Zelanovschi, Anca Măroiu și Simona Pop au făcut din lotul României una dintre cele mai puternice echipe de spadă din lume.Totodată, Ana-Maria Brânză (Popescu) și echipa de spadă a României, alături de stelistele titulare Simona Gherman și Simona Pop vor rămâne în istorie prin performanța realizată la ediția inaugurală a Jocurilor Europene de la Baku, Azerbaidjan, din 2015, unde au cucerit trei medalii: două de aur – la individual, prin Ana-Maria Brânză (Popescu( și la echipe) – și încă un „bronz” – la individual, prin Simona Gherman.Cât despre celelalte arme, floristele Maria Boldor și Mălina Călugăreanu și-au anunțat deja candidatura la podiumurile competițiilor internaționale pentru seniori, în vreme ce sabrerii Alin Badea și George Iancu se numără printre componenții de bază ai echipei naționale.