ATLETISM

Vorbim despre una dintre primele secții sportive steliste, apărute în anul de grație 1947. Cea dintâi competiție oficială la care au participat atleții noștri a fost „Spartachiada Militară”, din luna iulie a aceluiași an, desfășurată la București, pe stadionul Dealul Spirii.Secția de atletism a Stelei a avut nevoie de doar doi ani pentru a deveni un reper în România, urmând trei evenimente importante, iar cucerirea primului loc la Campionatul Republican pe echipe, în 1949, a constituit începerea unei ere a atletismului românesc. În același an, se încorpora și cel mai renumit militar al vremii, Ioan Söter, care avea să devină unul dintre cei mai valoroși sportivi la nivel mondial și, după 1953, avea să se remarce și Iolanda Balaș (Iolanda Balas Soter Oficial), căreia i-a fost atribuit, ani la rând, titlul de sportiva numărul 1 în lume, fiind considerată cea mai valoroasă atletă a tuturor timpurilor.Una dintre cele mai recente reușite ale atletismului stelist datează din 2016 și se leagă de Jocurile Olimpice de vară de la Rio, unde clubul nostru a fost reprezentat de Alina Rotaru (săritura în lungime), Bianca Răzor (proba de alergare 400 de metri) și Florina Pierdevară (probele de alergare 800 și 1.500 de metri), cele trei fiind calificate la cea mai prestigioasă competiție de pe mapamond.