Terenul 5 nu este gata

Site-ul csasteaua.ro a anunțat astăzi că firma care se ocupă cu întreținerea suprafeței de joc a terenului 5 din cadrul Complexului Sportiv Steaua – Ghencea a recomandat să nu se efectueze niciun antrenament sau joc până la începutul lunii martie 2020 (primul meci din returul Ligii a IV-a). În plus, gazonul trebuie fertilizat cu îngrășământ granulat și orice joc sau antrenament, la acest moment, va duce la rupturi de gazon și o refacere mult mai grea.

Deși lucrările pe terenul 5 au început în septembrie 2019 (ultimul meci a fost pe 28 august 2019 în Cupa României, cu CS Balotești), nu se știe încă dacă, după 5 luni, se va putea juca cu spectatori în tribună și, cu singuranță, de această dată nu este vina celor “300 de inși”.

Sperăm că, dacă tot au durat atât de mult lucrările la teren și tribună, care, inițial, aveau termen de finalizare începutul campionatului, acestea să îndeplinească condițiile de joc pentru Liga 3, până la finalizarea stadionul.

#spiritdeluptă