Interviu Vali Neaga
Tânărul fundaș al Stelei, Valentin Neaga, are trei apariții ca titluar în echipa roș-albaștrilor. Două în campionat și una în Cupa României, faza municipală. El a reușit deja să joace unde Steaua este obligată să ajungă în următorul sezon și anume în liga a treia! A jucat la echipe precum: CSS Alexandria, FC Chindia Târgoviște, FC Aninoasa și CSM Alexandria.
AS47: Salut, Vali, ești de jumătate de an la STEAUA. Cum a decurs pentru tine prima parte a sezonului la STEAUA?
V. Neaga: Sezonul de până acum a fost unul greu, cu bune și cu rele, dar cu siguranță cel mai frumos. Întotdeauna este loc de mai bine. Atât eu cât și echipa ne dorim să rămânem pe prima poziție până la final, iar, la baraj, să ne bucurăm de promovarea mult așteptată.
AS47: Cum și când ai aflat că Daniel Opriţa te dorește la STEAUA? Unde erai și care a fost primul gând care ți-a trecut prin minte?
V. Neaga: Eram acasă, la părinți, tocmai terminasem contractul cu FCM Alexandria. Bucuria a fost foarte mare când mi s-a oferit aceasta șansă. Când am aflat că există oportunitatea de a ajunge la Steaua, pentru mine nu a mai existat niciun gând către altă echipă. Este visul oricărui copilul de a ajunge aici, inclusiv al meu. Un vis devenit realitate!
AS47: Ai început fotbalul la o vârstă destul de fragedă și ai fost antrenat de mai mulți antrenori. Care este diferența dintre antrenorii și antrenamentele echipelor la care ai jucat în trecut și antrenorii și antrenamentele Stelei?
V. Neaga: Am avut antrenori buni, de la fiecare am avut de învățat câte ceva. Singura diferență este că aici se lucrează mult mai profesionist. Antrenamentele au un grad de dificultate ridicat, însă le facem cu zâmbetul pe buze. Este o plăcere să fii în lotul Stelei și să îl ai antrenor pe Daniel Oprița!
AS47: În februarie, vom juca un amical cu fosta ta echipa din Liga 3-a, CS Alexandria. Cu ce sentimente vei întâmpină această partida?
V. Neaga: Un sentiment normal ca oricare altul, îmi doresc să joc și să câștig fiecare meci. Pe această cale le urez baftă!
AS47: Ce simți când vezi ce se construiește în Complexul Sportiv Steaua? Ai reușit să vizitezi stadionul mare care se află încă în construcție?
V. Neaga: În fiecare zi trec pe lângă stadion, se lucrează intens și de la zi la zi se vede câte o îmbunătățire. Îmi doresc foarte mult să debutez pe noul stadion. Sper să mă bucur de acesta chiar dacă nu am apucat să joc pe cel vechi.
AS47: Care sunt planurile tale profesionale de viitor, sportive sau extrasportive?
V. Neaga: Planurile mele sunt legate de echipa Steaua București. În primul rând, îmi doresc să fiu sănătos și ferit de accidentări, iar apoi să pot ajuta echipa să își îndeplinească obiectivele.
#spiritdeluptă


