Mihai Mironică – un caz de psihiatrie sportivă

Există momente în care presa sportivă nu mai e presă. Devine delir editorial, jurnalism transformat în obsesie personală, travestit în opinii „obiective”. Iar un exemplu recent, cât se poate de clar, vine de la Mihai Mironică, omul care pare că a făcut din clubul Steaua o țintă personală, o formă de terapie prin frustrare.

Editorialul lui „Pleacă și Oprița, opriți aberația!” e doar ultimul episod dintr-un serial de ură, mistificări și ironii de colțul redacției, toate direcționate împotriva unui club pe care, în mod paradoxal, nu l-a afectat niciodată în mod direct. Sau poate tocmai asta îl macină?
Pentru cei care nu cunosc trecutul: Mihai Mironică nu a fost doar concediat de Gigi Becali. A fost batjocorit, umilit, scuipat verbal și fizic de același om pe care azi îl slujește cu fiecare virgulă pusă împotriva Stelei. Mulți știu povestea în care Becali l-a „gratulat” într-un acces de furie cu un cotor de pară în cap, în direct, pe stadionul Ghencea.
Rezultatul? O ură profundă și ilogică față de clubul… greșit. În loc să rămână vertical și să denunțe impostura FC Fcsbeului, falsul istoric, furtul de identitate și batjocura patronală, Mironică și-a canalizat frustrarea pe Steaua – adică exact clubul care nu i-a făcut nimic. Ba mai mult, e clubul care, prin Daniel Oprița și suporterii săi, a menținut vie flacăra unei identități reale, oneste, care nu s-a vândut pentru audiență.
Textul publicat recent, în care plecarea lui Daniel Oprița la Sepsi este transformată într-o „dovadă” că Steaua este o anomalie stalinistă, este nu doar o răstălmăcire a realității, ci o lecție de manipulare ieftină.
Să compari Sepsi – o echipă privată, apărută recent și susținută de statul maghiar – cu Steaua, o instituție sportivă românească cu rădăcini din 1947, doar pentru că una poate promova în SuperLigă și cealaltă este blocată de politic, înseamnă să ignori cu bună știință contextul. Sau, mai rău, să îl falsifici cu scop.
Să ridiculizezi jucători ca Bogdan Chipirliu – unul dintre puținii fotbaliști care a rămas fidel unui proiect sincer – și să compari cu Hagi la Real Madrid este nu doar absurd, ci insultător pentru orice om care a urmărit măcar un sezon de Liga 2.
Mironică, limitat de altfel în vocabular, folosește în mod repetat expresia „aberantă structură stalinistă” când se referă la Steaua. Asta în timp ce ridică în slăvi un club înființat în 2003, care și-a însușit ilegal, fără drept palmaresul, numele și sigla Stelei, cu sprijin politic și televizat, într-un aranjament de tranziție profund corupt.
Asta în timp ce ignoră realitatea fotbalului european, unde cluburi precum PSG, Bayern, Athletic Bilbao sau Dinamo Zagreb sunt susținute fie de structuri publice, fie de autorități locale, cu rezultate clare în competiții internaționale.
Ipocrizia este strigătoare la cer. Ce e mai „aberant”? O echipă militară cu tradiție, stadion propriu, zeci de discipline sportive și mii de suporteri fideli, sau o echipă creată artificial de un cioban excentric, care a avut acces la Liga 1 printr-un contract de comodat și o decizie ilegală a LPF-ului și FRF-ului?
Patologia urii față de Steaua. Nu e prima dată când Mironică lansează astfel de atacuri. Dar nivelul obsesiei începe să treacă de limita ridicolului. Deja nu mai e vorba de opinii. Este o vendetă personală. O suferință transformată în narativ permanent. Steaua e criticată de el nu pentru ce face sau nu face, ci pentru că EXISTĂ. Iar existența Stelei e o palmă pe obrazul celor care au construit cariere întregi mințind că „Fcsb e Steaua”. Iar când realitatea juridică și sportivă i-a contrazis, au rămas în gol. Ca Mironică.
Mihai Mironică nu mai e jurnalist. Este un caz de studiu. Cum te poate consuma frustrarea până la a-ți transforma întreaga activitate într-o campanie personală, dusă cu toate mijloacele împotriva unui club care spune doar un singur adevăr: Steaua există. Și nu e FC Fcsb.

Nu e vina Stelei că Mironică și-a pierdut busola sau a fost lovit de acel cotor de pară. Dar e datoria noastră să nu-l mai lăsăm să-i murdărească numele.