Tricoul de joc, sezonul 1969-1970

Când antrenorii Stelei s-au plâns, ani în șir, că echipa nu are un teren pe care să joace meciurile de acasă, mulți i-au luat peste picior: „o trupă bună joacă oriunde”. În cel de-al 21-lea sezon al grupării în Divizia A, acest lucru s-a văzut cel mai bine: Steaua a terminat pe locul trei, la cinci puncte de liderul UTA, dar a avut numai opt victorii acasă, aflându-se pe locul 13 în acest clasament, față de meciurile din deplasare (șase succese, cele mai multe dintre toate combatantele) unde s-a simțit ca peștele în apă.
2-4 cu UTA, deși Fl. Voinea deschisese scorul în minutul 4, din penalty. Nici nu pornise bine campionatul și problemele apăreau: Hălmăgeanu era operat de apendicită, D. Nicolae continua cu viața extrasportivă, Tătaru II cu infatuarea, iar Ţiți Dumitriu, Negrea și Manea cu superficialitatea în pregătiri.
Scorul campionatului, 10-1 cu ASA, cu 36 de șuturi pe poartă. Creiniceanu patru goluri, Tătaru II și Fl. Voinea, „doar” câte trei.
În meciul cu Bacăul, 8-0, Fl. Voinea punctează pentru golul cu numărul 1000 al Stelei în Divizia A.
Turul este terminat pe locul 9, la cinci puncte de liderul Rapid. La reluare, ca de fiecare dată, evoluțiile bune sunt alternate cu cele proaste.
Vine o pauză de două luni, cauzată de calificarea României la Cupa Mondială din Mexic.
Ultima etapă arată clar că fanii sunt supărați: doar 1000 de oameni ajung pe 23 August la rușinosul egal cu Crișul Oradea și locul trei vine de două ori: pentru echipă și pentru Tătaru II, în clasamentul golgheterilor.
Fără „profesorul” Constantin și „Lordul” Ienei, transferați în Turcia, la Kaiserspor, Steaua a arătat ca o echipă ruptă, care s-a hrănit doar din experiența unor fotbaliști pe prima scenă.

Cupa cu numărul 🔟 din istorie avea să fie obținută tot după un 2-1 cu Dinamo și tot cu aceiași marcatori ca în 1968/69: Fl. Voinea, de două ori, și Dumitrache.
Din anul trecut, la Steaua rămăseseră doar șapte jucători, Tătaru II fiind suspendat, iar Pantea, accidentat. Echipa – așa cum avea să scrie în cronica meciului regretatul Mihai Ionescu – domina tactic, nu teritorial, cu unele surprize chiar din start (totularizările lui Naom, Ciugarin sau Iordănescu, introducerea lui Mirăuţă etc.). Bilanțul ultimelor acte din competiția KO era acum favorabil Stelei în confruntarea cu Dinamo: patru victorii din șase meciuri, golaveraj 13-12. În plus, trupa lui Covaci reușea performanța de a cuceri 10 trofee din 12 posibile.

Florea Voinea prezentând Cupa României
Echipa câştigătoare a celei de-a 10-a Cupe a României
Sus, de la stânga la dreapta: Negrea, Cristache, Suciu, Ciugarin, Covaci, Onisie, Iordănescu, Vigu.
Jos: Sătmăreanu, Dumitriu, Mirăuţă, Voinea, Ştefănescu, Naom, Creiniceanu.

26.07.1970 » Steaua 2-1 Dinamo
Au marcat: Fl. Voinea (7′, 56′) / Dumitrache (79′)

Steaua: V. Suciu – Gh. Cristache, L. Sătmăreanu, M. Ciugarin, Vigu – D. Dumitriu, Naom – C. Ştefănescu (Negrea, 60), Fl. Voinea, A. Iordănescu, Creiniceanu (Mirăuţă, 65). Antrenor: Ştefan Covaci.

Dinamo: Cavai – Cheran, L. Nunweiller (M. Stoenescu, 46), C. Dinu, Deleanu – Sălceanu, R. Nunweiller – Pîrcălab, M. Lucescu, Dumitrache, Haidu (Both, 64). Antrenor: Dumitru Nicolae Nicuşor.

Până în finală, Steaua trecuse de Rulmentul Bârlad (0-4), Sportul Studențesc (1-4), UTA (1-0) și FC Argeș Pitești (3-1).

Lotul Stelei în sezonul 1969-1970

Portari: Carol Haidu, Vasile Suciu
Fundași: Marius Ciugarin, Gheorghe Cristache, Bujor Hălmăgeanu, Dumitru Nicolae, Lajos Sătmăreanu , Costică Ștefănescu
Mijlocași: Carol Creiniceanu, Dumitru Dumitriu, Dumitru Manea, Vasile Negrea, Dumitru Popescu, Gheorghe Tătaru, Iosif Vigu
Atacanți: Anghel Iordănescu, Mihai Mirăuţă, Ion Naom, Nicolae Pantea, Vasile Soo, Florea Voinea
Antrenor: Ștefan Covaci

Sezonul 1969-1970

PozEchipaMVEÎGMGPDGPctComentarii
1UTA Arad3018395442+1239Cupa Campionlor Europeni
2Rapid București3014973931+837
3Steaua București30146105637+1934
4Universitatea Craiova30137104037+333
5Dinamo București30144125141+1032Cupa Orașelor Târguri
6Farul Constanța30136114540+532
7Jiul Petroșani30144123737032
8Steagul Roșu Brașov30126123841-330
9Dinamo Bacău301010103742-530
10Argeș Pitești30117125147+429
11U Cluj30910114037+328
12Politehnica Iași30123153739-227
13Petrolul Ploiești30107133642-627
14CFR Cluj30107132945-1627
15Crișul Oradea30106143844-626Retrogradate
în Divizia B
16ASA Târgu Mureș3057182349-2617

În Europa, Steaua întâlnește pe Glasgow Rangers, dar pierde calificarea în patru minute, practic.
În tur, pe Ibrox Park, în fața a 60.000 spectatori, Johnston a punctat în minutele 40 și 43 și totul s-a năruit. E drept, scoţienii au atacat mereu, au avut inițiativa, dar Voinea și, uneori, Tătaru II, au ajutat cât au putut apărarea.


La București, 70.000 oameni au venit pe 23 August spre a vedea „minunea”. Ce nu avea să se petreacă. Voinea rata incredibil, la pauză se intra cu 0-0, elevii lui White rămâneau grupați și cam asta era. De la steliști se remarca doar Sătmăreanu.

#spiritdeluptă