Iubim STEAUA!

Și nu la modul declarativ. Noi, suporterii, suntem singurii care suferim la sfârșitul unui sezon sau al unui meci mai prost. Fotbalul modern s-a schimbat sau, mai bine zis, a distrus pasiunea pentru fotbal. Pentru mulți, contează o prezență europeană sau profitul de la sfârșitul anului. Nu și pentru noi!
Pentru noi, nu există „meciuri fără suporteri”, nu există „profit” sau nepotisme. Suntem în Liga a IV-a, dar, chiar și așa, jucăm mereu cu tribuna plină, oamenii vin din plăcere și din dragoste pentru Steaua indiferent de rezultat.
După 2 ani dezamăgitori, Oprița și Miu ne-au reamintit că spiritul STELEI nu este proporțional cu liga în care se află. Ne este dor de un meci cu suporteri adverși și nu mai este mult. Dacă STEAUA câștigă meciul de miercuri cu Concordia Chiajna, va juca, probabil, cu o echipă din prima sau a doua ligă. Dinamo? Rapid? Petrolul? U Cluj? Timişoara? FCSB – bine ei nu au suporteri, dar tot ne-ar plăcea să îi vedem pe „ziariști” cum vor recunoaște că steliștii adevărați nu și-au parăsit niciodată echipa din Ghencea.

Un stadion departe, o oră incomodă în timpul săptămânii, dar mereu ne-a fost greu în ultimul timp. Mai este puțin și putem! Este un meci pe care îl putem câștiga pentru că „spiritul de luptă” este de partea noastră.

Și iubim STEAUA!

#spiritdeluptă