Cea mai lungă deplasare

Într-o perioadă care preceda scoaterea adevărului la suprafață, cândva prin iulie 2014, Steaua (da, credeam că e Steaua, ca și tine, cel care citești), tocmai trecuse de o echipă norvegiană cu nume greu de pronunțat și un pic mai greu de scris (Strongose..Stromgo..plm”, vorba unui prieten bun). Și, cum lumea era cu gândul la vacanță, iar noi la Steaua, discutăm aprins pe tema următorului adversar, după seara de fotbal săptămânală:


M: Dacă trecem de ăștia, cu cine jucăm?

S: Încă nu e decis, dar ori cu Dinamo Tbilisi ori cu unii Aktobe.

M: De unde sunt ăia?

S: Ceva cu “stan” la final, Kazahstan cred.

M: Mamă, ce caterincă ar fi să se califice ăștia și să mergem în deplasare.

S: Păi ai vrea să mergi? Că eu m-aș bagă.

M: Păi ai idee cât ar costa ? (zic eu știindu-mă stăpân pe propriile venituri)

S: Știu că Sf lucrează la o firma de turism. Îl întreb să ne facă un preț și te anunț.

Trec câteva zile și răspunsul îmi dă un pic la temelie: 50 de milioane (vechi, că așa erau vremurile).

M: Baros, stai să văd cu ăștia de la mine, că eu aș avea 30. Te anunț eu.

S: La mine e ok, plătesc eu toți banii și mi-i dau ăștia de la mine după aia.

M: Nu am eu banii tăi, dar lasă-mă să vorbesc cu oamenii.


Facem ședință, băieții se conformează, cu toate că tocmai avusesem 3 oameni la “Strongose”. Se strâng relativ ușor restul de 20 de milioane (spre surprinderea mea plăcută) și ne apucăm să ne pregătim. Cum în Georgia ar fi fost mai ușor de mers neavând nevoie de viză, începem să ne interesăm de ce avem nevoie și pentru Kazahstan. Cum încă speram să se califice georgienii (banii erau strânși, dar mai aveau de jucat returul), am zis să fim băieți deștepți și să aplicăm pentru viza de Kazahstan. Scot pozele, plătesc taxa, îmi scutur de praf pașaportul și mă întâlnesc cu S să ne facem vizele. În fața ambasadei, apare cu un aer zeflemitor, parțial naiv, parțial prostuț, nea Vali Argăseala.


S: Oooo..nea Vali, ce faci?

Nea Vali: Aoleo..nici aici nu scap de voi?

M: Adică? Ai vrea să scapi de noi sau cum?

NV (vizibil stânjenit): Eh..ziceam și eu așa.

S: Ce faci nea Vali? Vize pentru băieți?

NV: Da, am venit să le pregătim actele că mai mult ca sigur picăm cu Aktobe. Voi?

M: Tot așa nea Vali, să mergem la meci.

NV: Aoleo..păi câți veniți?

S: Cam 100. Pentru bilete vorbim cu matale?

NV: Da da, mă anunțați atunci dacă e.

S/M: Bine nea Vali. Ne auzim.


Intru cu S în ambasadă unde mă lovește un iz de comunism combinat cu kitsch. Depunem actele și începe un scurt interogatoriu al detașatului (sau ce funcție o fi avut), un asiatic cu accent rusesc (a se nota că tot ce ține de oameni din Kazahstan mă voi referi de aici înainte cu apelativul de “badger”. Adică bursuc pe românește. Motivul? Uitați-va la poze cu kazahii):


Badger: Where do you want to go?

S/M: Aktobe.

B: Reason? Business?

S/M: No, football match.

B (cu ochișorii și mai mici): What football match?

S/M: Aktobe – Steaua.

B: A..ok. I didn’t know they passed already.

S/M: Not yet, but we want to be prepared.


După încă câteva minute de analiză meticuloasă al Badgerului primim înapoi pașapoartele cu vizele.

Trec câteva zile și e clar că urma să plătim suma, deloc neglijabilă, pentru a merge acolo. Și nu, nu eram 100, eram eu cu S. Ne luăm pachetul cu bilete de avion și cazare la hotel (singurul din oraș) și ne organizăm plecarea în detaliu (bani de buzunar, lucruri de văzut, biletele la meci).

Ziua 1 (ziua plecării):

Primul zbor, scurt, București – Istanbul. Escală de 6 ore. Cum nici eu, nici S nu eram străini de plăceri bahice, ne orientăm atenția către duty free. Luăm 2 sticluțe de whisky (ceva fin, pentru că S e un bun cunoscător) și ne îndreptăm spre zona de restaurante să nu batem la ochi. Ne luăm ceva de la Mec și ne apucăm de treabă. Trec orele, ne amețim bine, dăm de un turc cu Beskitas, care făcea curat.


S: Oooo..you know Pancu Tomberon?

Turcu: Tomberon..no..I don’t know.

M: You know Lucescu gipsy?

Turcu: Mmm..not really.

S: You know Hagi?

Turcu: Yes..we love Hagi.


Mai trece ceva timp, mai dăm de un turc care era cu Galatasaray. Ne cântă “I love you Hagi” și ne lasă să bem. Ultimul mesean, a fost un grec, fan PAOK, care a vrut să bea cu noi, dar care cred că a pierdut avionul din cauza asta. Oricum nu ne interesa, mai aveam de terminat whisky-ul.

Se anunță avionul nostru către Astana, vedem 2 femei badger și ne ținem după ele, pentru că starea în care ne aflam nu ne avantaja în a găsi poarta de îmbarcare. La poartă, eram singurii europeni:

Noi: Where are fucking Aktobe hooligans?

Badger-ii cam consternați (nu mi-am dat seama dacă erau așa de la natură, sau de la forma ochilor), ne-au ignorat total și bine au făcut. Ne îmbarcăm și urmează un zbor de 5 ore (presărat cu încă câteva sticluțe mici de whisky în format de avion) în care S s-a delectat cu New Yor Times și eu am pus la căști Jazz (simțeam că e nevoie, nu știu de ce).

Ajungem în Astana în timpul nopții, urmând o nouă escală de 7 ore. Cum ora era 2 dimineață, nu părea o variantă bună să ne aventurăm în capitala Kazahstanului, cu toate că taximetriștii lor trăgeau de noi ca ai noștri la Gara de Nord. Rămânem în aeroport și încercăm să ne odihnim cumva.

Urmează ultimul zbor din Astana spre Aktobe, urmând să descoperim că aeroportul din localitate era în mijlocul unui câmp.

Ziua 2 (ziua meciului):

Luăm un taxi și ne ducem să ne cazăm.

La recepție, o femeie badger destul de drăguță, ne spune că trebuie să plătim cash. Ne lăsăm bagajele în cameră și mergem să căutăm o bancă pentru a schimba banii să avem copeici d-ale lor. Drumul, relativ scurt de la hotel până la bancă și înapoi, ne descoperă că femeia badger de la hotel nu era singura cu un aspect drăguț. Și remarcăm un fenomen contrastant: femei frumoase cam ca în pozele cu siluetele femeilor din Bucureștiul anilor ‘70 și bărbați badger pe stil vechi (treninguri cu pantofi și șosete albe). Ne amuzăm, schimbăm banii și ne întoarcem la hotel. Între timp, S reușește să dea de nea Vali și încercăm să mergem unde era cazată echipa să ne cumpărăm biletele la meci. Vine un taxi comandat la hotel (cu prețul deja stabilit) și ajungem într-un complex foarte liniștit, în total dezacord cu priveliștea dezolantă pe care o văzusem de la aeroport până la hotel și în jurul lui. Ajungem într-o curte interioară păzită de jur împrejur de căbănuțe de vacanță unde, sub un foișor, ne aștepta nea Vali și Făiniși (ofițerul de presă cred).


NV: Ce faceți, mă, băieți? Atâția doar?

S/M: Restul nu au reușit să își ia vizele nea Vali.

NV: Dacă va e foame, puteți să mâncați la bucătărie. Au mâncat mai devreme băieții și a rămas o grămadă de mâncare.

S: Ia zi M, mâncăm ceva?

M: Nu prea vreau să creadă lumea că ne dau ăștia pomană, dar să mor dacă am văzut ceva pe drum. Hai să mâncăm.


După ne întoarcem la foișor și la scurt timp apare Fane Preda (antrenorul cu portarii).


Fane Preda: Salut, băieți. Vreau să vă zic din start că atunci când eram la dinamo, am înjurat Steaua, nu zic nu..dar așa erau vremurile. Îmi pare rău.

S: Da, mă, bine. Nea Vali, dă-ne și nouă biletele și zi-ne cât ne costă.

NV: Păi nu va costă nimic, vi le dăm pe gratis.

M: Bre, nea Vali, nu am venit până aici să o ardem pe mocangeală. Zi-ne cât costă și le plătim, nu e panică.

NV: Păi nu au preț, că sunt invitații la VIP.

S/M (deja nervoși): Cum adică la VIP? Nu e sector de oaspeți? De ce să stăm la VIP?

NV: Păi băieți, nu ați zis nimic și nu am anunțat la Aktobe să facă sector de oaspeți. Plus că stadionul e plin ochi. Nu mai sunt locuri disponibile.

Îl iau pe S deoparte: Băi frate, bag pl, ăștia ne iau de fraieri? Adică noi îi înjurăm meci de meci și vor să stăm cu ei la VIP?

S, cu calmul lui obișnuit: Plm..ne-au făcut-o. Dar n-avem ce să facem acum. Oricum am venit până aici. Stăm cu ei și facem caterincă.

Luăm invitațiile și ne întoarcem la hotel să ne odihnim.

Cu 2 ore înainte de meci coborâm la recepție și comandăm un nou taxi care să ne ducă la stadion.


Drumul cu taxiul înseamnă un traseu întortocheat printr-un oraș vechi, prăfuit și uitat de timp. Paradoxal, stadionul e unul cochet, destul de nou, cu aproape 2000 de badgeri pe un platou în fața unei tribune ale stadionului. Coborâm din taxi și deja simțim cum grupuri de câte 10-15 badgeri se uită la noi concomitent, în timp ce trecem printre ei încercând să ne dăm seama unde trebuie să intrăm. Dăm de un polițist, cu un chipiu prea mare pentru statura lui, care ne indică direcția. O luăm la dreapta după tribună și dăm de nea Vali și nea Duckadam care stăteau la o țigară ca băieții.


NV: Ooo..ați ajuns băieți. Hai intrați. VIP-ul e mai în față la cealaltă tribună.

Intrăm, ne așezăm frumos și după câteva minute apar și cei doi.


S/M: Nea Vali, avem și noi 2 steaguri. Unde le punem?

NV (puțin panicat): Păi băi băieți..nu aveți unde că aici e sectorul VIP.

S/M: Avem și 2 torțe. E ok dacă le dăm acum la început? 🧨

NV (super panicat): Bbbbb..băieți. Nu aveți cum, vă rog eu. În spatele vostru e observatorul UEFA. Vă rog eu mult.

Duckadam: Hai Vali, lasă băieții să le dea. Plătim amenda, nu e problemă.

NV (roșu la față): Helmuth..te rog eu mult. Băieți, vă rog din nou. Nu aici.

S/M: Ho nea Vali..că nu aveam cum să venim cu ele din România.

După ce s-a mai aranjat costumul pe el, a urmat un schimb de replici cu Făiniși care se afla pe gazon, lângă banca de rezerve cu iz de confirmare între ei doi.

NV: Băieți, am vorbit acum cu Meme..dacă vreți vă puteți întoarce cu noi imediat după meci.

M: Păi cum, nea Vali? Noi avem zborul înapoi mâine dimineață.

NV: Păi zic așa..dacă vreți să nu mai stați până mâine.

M (deja iritat de prostia lui): Nea Vali, ne iei la mișto? De ce plm nu ai propus asta la plecare dacă mai aveați locuri libere. Ne spuneați: băi proștilor, mai avem 15 locuri. Ți le plăteam și mergeam mai mulți. Ne făceai sector de oaspeți și totul era ok. Las-o în plm de treabă.

NV: Da, știu..

M: Știi pe plm..noi ne întoarcem mâine.


Nimic de specificat despre meci în sine. Sincer nici nu mai țin minte scorul (doar cu Google, n.r. 2-2) și oricum nu ne interesa așa mult. Îmi amintesc doar că nea Vali era destul de emotiv, iar Duckadam impasibil. Un singur lucru demn de specificat (pentru că e interesant pentru mine, văzând după aceea nivelul de “dedicare” al eroului de la Sevilla față de patron). La pauza meciului am ieșit la o țigară și Duckadam era acolo:


M: Bre nea Duckadame..am și eu o întrebare dacă se poate.

Duckadam: Sigur că da. Spune.

M: Dar să nu o iei greșit. De ce ții matale neapărat să te duci la toate emisiunile, că vorbești de multe ori aiurea?

D (râde un pic jenat): Ei, mă plictisesc, și le zic și eu ce vor să audă. Dar nu cred că mă mai duc.

M: Promiți?

D: Da.


Fals.

Plecăm prin minutul 80, luăm un taxi sub stricta supraveghere a 2 badgeri polițiști și mergem la hotel. Luăm 2 pizza și 1 șampanie (la comandă), și ne băgăm la somn.

Ziua 3 (ziua întoarcerii):

La întoarcere, am avut noroc de un itinerariu ceva mai scurt pe aceeași rută: Aktobe-Astana-Istanbul-București, cu o escală de 5 ore în Astana și 1 oră în Istanbul. Demn de specificat este perioada de 2-3 ore petrecute în Astana, un oraș cu totul diferit față de Aktobe (în sensul bun), cu un mall în formă de cort, unde badger-ii erau mai zâmbitori. Inclusiv o femeie badger, care la întrebarea (could you take us a picture?) ne-a răspuns în engleză (I don’t speak English). Răspunsul a fost firesc (you just told us in English that you don’t speak English, take a picture dă-te-n plm). A râs și s-a conformat.

La aterizare, ne preiau băieții de la aeroport și afișăm mesajul definitoriu pentru această aventură, cât și pentru deplasarea trecută de la Strongose: “12000 de km, 15 zile, 2 continente/ Prezenți, ghidați de aceleași sentimente”.

Nu spun că asta ar fi cea mai lungă deplasare din istoria Stelei, dar este cea mai lungă pe care am făcut-o eu vreodată pentru Steaua și pun pariu că nu va rămâne ultima. Vor mai fi ocazii, sunt sigur de asta. Și poate sunt nebun acum că aștept cu nerăbdare acest lucru. Dar știu că nu sunt singurul.

Fie că suntem 20000, 100 sau doar 2, Steaua va trăi mereu prin istoria sa și prin puterea numelui. Va trăi prin noi și se va ridica iar cu ajutorul nostru. Pentru un motiv simplu, reciproc și în același timp irefutabil: doar noi suntem Steaua și, în mod firesc, Steaua suntem noi!

M, un stelist.